Rusia a dat peste cap planurile coaliţiei internaţionale în Siria
0Rusia a dat peste cap planurile coaliţiei internaţionale conduse de SUA de a crea o zonă aeriană închisă deasupra Siriei. Acest lucru a fost făcut prin declanşarea de către Moscova a unei operaţiuni militare menite să-l susţină pe actualul preşedinte Bashar al-Assad, informează publicaţia The Financial Times cu referire la surse militare şi diplomatice.
Membrii coaliţiei conduse de americani au purtat timp de câteva luni negocieri pentru crearea unui spaţiu interzis zborurilor, similar celui impus anterior în Libia. Cu un proiect în acest sens au venit la începutul acestui an Turcia şi Iordania, care fac parte din această coaliţie.
Potrivit The Financial Times, zona interzisă zborurilor ar fi avut menirea de a pune capăt loviturilor aeriene lansate de Bashar al-Assad asupra regiunilor din nordul şi sudul ţării în urma cărora sunt omorâţi mulţi civili. Sursele publicaţiei americane spun că anume planurile referitoare la implementarea zonei aeriene închise sunt motivul pentru care Federaţia Rusă a decis să-şi accelereze procesul de implicare a războiului din Siria.
La scurt timp de la implicarea sa în conflictul sirian, Rusia a reuşit să declanşeze un scandal internaţional. Publicaţia South China Morning Post scrie că un bombardier al aviaţiei ruse a fost cât pe ce să fie doborât de forţele aeriene turceşti pe data de 3 octombrie, după ce a intrat în spaţiul aerian al Turciei.
Potrivit surselor citate de South China Morning Post, avionul militar rusesc s-a pomenit deasupra Turciei după ce a lansat o lovitură asupra unei localităţi siriene din apropierea de graniţa cu aceasta. Astfel, imediat după ce l-a detectat pe radare, aviaţia turcă a trimis două avioane de vânătoare pentru interceptare.
După intensificarea operaţiunilor militare în apropiere de frontiera sa, Turcia a stabilit o zonă tampon de opt kilometri de la graniţa cu Siria unde asupra avioanelor străine care o încalcă este deschis focul imediat. Avionul rusesc, însă, a reuşit să iasă din această zonă înainte de a fi doborât.
South China Morning Post menţionează că imediat după acest incident ambasadorul rus în Turcia a fost chemat să dea explicaţii.
Aminitim că aviaţia militară a Federaţiei Ruse şi-a început atacurile asupra ţintelor de pe teritoriul Siriei pe data de 30 septembrie. Forţele aeriene ruseşti şi-au început operaţiunile militare în această ţară la cererea conducerii siriene. Deşi Rusia susţine că lansează atacuri doar asupra grupării Statului Islamic, presa internaţională a scris de mai multe ori că de fapt atacurile acesteia sunt îndreptate asupra Armatei Siriene Libere.