Reprezentanţii corpului diplomatic acreditaţi în Republica Moldova nu mai beneficiază gratuit de serviciile salonului VIP al Aeroportului Internaţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit unei note a Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, în legătură cu concesionarea Aeroportului Internaţional Chişinău, reprezentanţii corpului diplomatic acreditaţi la Chişinău nu mai pot utiliza gratuit serviciile VIP ale aeroportului.

Pe 17 februarie, Ministerul de Externe a anunţat diplomaţii că, începând cu 20 ianuarie 2014, pot beneficia de serviciile Salonului VIP al Aeroportului doar „dacă vor plăti integral tarifele stabilite de administraţia salonului VIP“.

„Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) a remis o notă ambasadelor şi consulatelor acreditate în Republica Moldova prin care-i anunţă că, în legătură cu concesionarea Aeroportului Internaţional Chişinău în data de 30 mai 2013, prevederile legale care le acordau dreptul de a folosi gratis serviciile salonului VIP al Aeroportului au devenit caduce“, anunţă Curentul.

Potrivit aceleiaşi surse anterior, reprezentanţii corpului diplomatic beneficiau de aceste înlesniri în baza unei hotărâri a Guvernului din 15 august 2006.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite