Recensământul din Republica Moldova s-a încheiat cu mii de oameni nenumăraţi
0Numărătoarea populaţiei s-a încheiat cu cel puţin 210.000 de moldoveni nerecenzaţi, formulare completate din spusele vecinilor, răspunsuri sugerate de operatori şi cu recenzori care încă nu au semnat contracte de angajare.
Duminică noaptea, la ora 00.00, a fost încheiată campania de recenzare din acest an, care a costat peste 80 de milioane de lei. În vreme ce funcţionarii de la Biroul Naţional de Statistică (BNS) susţin că moldovenii nerecenzaţi se încadrează în marja de eroare de 6%, oamenii se revoltă că au fost săriţi de către operatori.
„În cele 14 zile n-a venit nimeni să ne ia datele. Sunt de-acord să completez formularele de recensământ, numai să ştiu unde. Mama spunea că urmează să vină recenzorul, dar, dacă a expirat termenul, n-o să mai vină nimeni“, ne-a mărturisit Alina Budeanu, care locuieşte pe strada Grenoble din Capitală.
Valentina Ceban, de 81 de ani, ne-a spus că aflat abia ieri, după ce se încheiase recensământul, că urmează să fie vizitată de colaboratorii BNS. „Un vecin mi-a spus că va veni cineva să mă întrebe ce naţionalitate am, cum stau cu sănătatea şi cu ce mă fălesc. Am stat pe-acasă, dar degeaba“, povesteşte bătrâna.
Criză de recenzori în sectorul Botanica
La Liceul Teoretic „Nicolae Iorga“, unde se află circumscripţia numărul 43, aproape jumătate din recenzori au abandonat lucrul. „Iniţial am avut angajaţi 40 de recenzori, dar 15 au plecat fiindcă nu le-au convenit condiţiile. Până mâine (n.r. azi) rezolvăm şi cu contractele pentru cei rămaşi. Problema e că au rămas opt blocuri încă nerecenzate, fiindcă n-are cine să facă asta. Ni s-a spus să completăm formularele pentru locuinţe cu datele de la preturi. Dar cu datele personale nu ştim ce să facem“, a declarat Cristina Bâtiu, instructor-controlor la circumscripţia de la Liceul „Nicolae Iorga“.
Aceasta a adăugat că toţi cei 25 de recenzori din circumscripţie vor fi plătiţi cu câte 21 de lei pe locuinţă recenzată şi că nu vor fi puse la socoteală cazurile în care locatarii n-au fost găsiţi acasă ori a celor care au refuzat să răspundă.
Chestionare completate din spusele vecinilor
Pe strada Independenţei din Chişinău e aceeaşi situaţie. „Am stat tot timpul cu copilul acasă şi aş fi deschis uşa, dacă venea vreun recenzor. Am fost anunţată duminică de faptul că ar putea trece pe la mine, dar n-a mai venit nimeni“, a spus Aliona Cuşnir, o femeie care-şi plimba bebeluşul prin faţa unui bloc.
„Recenzorul a venit la noi sâmbătă şi a completat formularele cu creionul. După ce soţul meu s-a revoltat din cauza asta, operatorul a scos un pix şi a corectat tot ce scrisese anterior“, a susţinut şi Veronica Bicec, care locuieşte în aceeaşi zonă.
„Din 185 de apartamente la care a trebuit să merg, doar 40 de oameni mi-au răspuns la chestionare, iar unde s-a putut am completat din spusele vecinilor“, ne-a declarat Danu Cebotari, unul dintre recenzori, spunându-ne că pentru o casă recenzată primeşte doar 18 lei.
Paşaportul sovietic e lucru sfânt
Reprezentanţii Mişcării Civice „Tinerii Moldovei“ ne-au spus că, până la încheierea recensământului, au fost semnalate aceleaşi probleme privind completarea formularelor cu creionul sau răspunsuri sugerate de către recenzori. „Avem un caz aparte pe strada Grenoble din Capitală, unde o femeie a declarat că este româncă, însă recenzorul i-a consemnat că-i moldoveancă, fiindcă aşa scrie în paşaportul ei sovietic“, ne-a sesizat Anatol Ursu, liderul organizaţiei.
Directorul Biroul Naţional de Statistică, Lucia Spoială, s-a eschivat să răspundă în legătură cu neregulile constatate la colectarea datelor, susţinând doar că unii recenzori ar putea fi sancţionaţi. „Până pe data de 31 mai, fiecare cetăţean îşi poate verifica datele trecute în formularele de recensământ. Nu avem, deocamdată, date exacte privind numărul de persoane recenzate, însă ne încadrăm în marja de eroare acceptată, de 6%“, a declarat şefa BNS.
Funcţionara a mai spus că în perioada 16-29 iunie se va organiza un recensământ de control pe un eşantion mai mic de persoane, pentru a verifica datele numărătorii principale.