Răspunsul liderului puterii de la Chișinău pentru Trump, indignat că SUA au risipit bani pentru Rep. Moldova: Suntem transparenți
0Igor Grosu, președintele Parlamentului și al partidului de la putere de la Chișinău, mulțumește Americii pentru suportul financiar oferit, asigurând că țara sa este transparentă în privința modului în care acesta a fost utilizat.

Fiind întrebat despre declarațiile președintelui Donald Trump, care a afirmat că Republica Moldova se numără printre statele în care au fost risipiți banii, subliniind că ar fi primit „32 de milioane de dolari pentru o operațiune de propagandă de stânga”, Igor Grosu a avut inițial o reacție cu umor.
,,Dacă să interpretez strict ceea ce ați citat dumneavoastră, asta mă duce la gândul că forțele democratice, Doamne, forțele de stânga din Republica Moldova ar fi beneficiat de acești bani sau la noi de stânga: socialiștii și comuniștii. Probabil vom aștepta detalii mai multe și colegii din stânga au fost tare modești în toată această perioadă și au ținut incognito această informație”, a menționat liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), precum și președintele Parlamentului.
Ulterior, liderul partidului puterii de la Chișinău a ținut să mulțumească SUA pentru suportul oferit țării sale.
,,La modul serios, noi am beneficiat enorm de mult din partea poporului american. Sunt domenii strategice în care noi am investit grație acestui suport: securitatea energetică, agricultură, vinificație, infrastructura drumurilor și multele altele (…) universități (…). Mass-media din Republica Moldova a beneficiat foarte mult și asta este de bine. Și de fiecare dată vom spune mulțumesc poporului American”, a adăugat Igor Grosu.
Iar întrebat ce vrea să transmită Donald Trump prin menționarea Republicii Moldova în discursul său, liderul PAS a subliniat că: ,,Nu știu ce vrea să transmită. Noi vom răspunde la toate la solicitările care sunt, dacă vor fi, evident. Pe partea noastră am fost și suntem transparenți. Tot de ce am beneficiat este transparent”.
Reacția prim-ministrului moldovean
Și premierul Dorin Recean a mulțumit SUA pentru suportul financiar oferit de-a lungul anilor în mai multe domenii. Totodată, prim-ministrul a menționat că acum Chișinăul caută soluții pentru proiectele rămase fără finanțare după ce SUA au închis USAID, agenţie prin intermediul căruia acestea erau sprijinite financiar.
,,Am ferma convingere că vom continua. Este evident că anumite ajustări pot fi implementate, Guvernul, deja, a identificat mai multe oportunități pentru ca proiectele din domeniul energetic, un domeniu strategic al statului, să fie continuate, dar, la fel, și alte proiecte din domeniul culturii, mass-media, proiecte ce țin de lupta cu dezinformarea, își vor avea continuitatea”, a conchis șeful Cabinetului de miniștri.
În discursul său de 100 de minute, de marți, din Congres, președintele Donald Trump a vorbit despre diverse programe despre care a spus că dezvăluie „risipa îngrozitoare” a guvernului federal şi începe să enumere mai multe ţări, din întreaga lume, între care a menţionat Moldova, dar şi Serbia, între multe altele, în care susţine că au fost risipite fonduri guvernamenale pe programe inutile. Este vorba de ţări care în general au primit asistenţă din partea SUA prin USAID, agenţia pe care Trump a închis-o.
Despre Moldova, Trump a spus că este vorba despre „32 de milioane de dolari pentru o operaţiune de propagandă de stânga”, fără a da detalii.