Progresul Republicii Moldova în domeniul reformelor, apreciat de comunitatea europeană

0
Publicat:

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat o rezoluție prin care apreciază progresul făcut de Republica Moldova privind reforma instituțiilor.

APCE a votat o importantă rezoluție pentru Rep. Moldova. FOTO: Multimedia.parlament.md
APCE a votat o importantă rezoluție pentru Rep. Moldova. FOTO: Multimedia.parlament.md

 Documentul a fost adoptat în unanimitate și fără amendamente de către deputații prezenți în cadrul sesiunii de iarnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE).

Vicepreședintele Parlamentului al Republicii Moldova, Mihail Popșoi, membru al delegației la APCE, declară că rezoluția adoptată reprezintă cea mai pozitivă și încurajatoare din cei 27 de ani de când țara sa este membră a Consiliului Europei.

Vicepreședintele Legislativului: Moldova reușește!

„Această rezoluție oferă un fundament solid pentru a începe demersurile de a trece la etapa de post-monitorizare în viitorul apropiat. Progresul Republicii Moldova în domeniul reformelor, în pofida tuturor dificultăților, este apreciat de comunitatea Europeană. Moldova reușește!”, a spus Mihail Popșoi.

Ion Groza, șeful delegației Republicii Moldova la APCE, a subliniat că majoritatea parlamentară a creat condițiile necesare pentru ca țara să urmeze calea reformelor, obiectiv realizat în pofida dificultăților în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, dar și a crizei energetice.

„Vedem în Europa viitorul nostru, prosperarea noastră și libertatea noastră”, a afirmat Ion Groza.

APCE: Republica Moldova a continuat un proces de reformă profundă

Discursuri au avut și parlamentari din alte state, care au exprimat aprecierea pentru eforturile autorităților Republicii Moldova de transformare democratică a țării, de consolidare a drepturilor omului, de reformare a sectorului justiției, de combatere a corupției, dar și determinarea de a urma calea europeană.

„Republica Moldova, care din iulie 2021 dispune de o majoritate parlamentară stabilă și angajată în procesul de integrare europeană, a continuat un proces de reformă profundă a instituțiilor sale, în special, în ceea ce privește restabilirea independenței și integrității sistemului judiciar și a procuraturii, dar și lupta împotriva corupției. Comitetul de monitorizare salută ratificarea Convenției de la Istanbul și progresele înregistrate în domeniul egalității de gen”, se arată în textul rezoluției.

Raportul privind onorarea obligațiilor şi angajamentelor este un document ce conține atât evaluări, cât și recomandări. Iar printre principalele concluzii se numără că Republica Moldova a continuat să realizeze programul ambițios de reforme în cooperare cu Consiliul Europei, în ciuda circumstanțelor dificile. De asemenea, este menționată importanță acordării asistenței financiare în vederea continuării implementării reformelor.

Sesiunea de iarnă a APCE a avut loc în perioada 23-27 ianuarie 2023, la Strasbourg din Franța. 

În cadrul evenimentului a mai figurat dezbaterea de urgență a aspectelor juridice și celor referitoare la drepturile omului în cazul agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei.

De asemenea, au mai fost dezbătute tensiunile recente dintre Priștina și Belgrad.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite