Procurorii anticorupţie solicită suspendarea din funcţie a viceministrului Economiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
valeriu triboi publika.md

Procurorii au expediat Guvernului luni, 3 aprilie, un demers prin care au cerut suspendarea din funcţie a viceministrului Economiei, Valeriu Triboi. Solicitarea a fost depusă în contextul cercetării penale a demnitarului într-un dosar de abuz de putere.

Triboi a fost pus sub învinuire, iar Judecătoria Buiucani a emis un mandat de arestare la domiciliu pe numele funcţionarului pe un termen de 30 de zile.

Procurorii au cerut astăzi mandate de arestare şi pe numele celor patru persoane, reţinute sâmbătă în acelaşi dosar pentru coparticipare la săvârşirea infracţiunii.

Valeriu Triboi riscă până la şase ani de închisoare pentru comiterea abuzului de putere.

Amintim că Valeriu Triboi este vizat într-un dosar penal în care este bănuit de abuz de putere şi prejudicierea bugetului de stat în proporţii deosebit de mari. Demnitarul va rămâne în custodia CNA pentru 72 de ore.

Procurorii au stabilit că bănuitul, abuzând de funcţia sa, prin intermediul unor terţe persoane, ar fi cumpărat de la SA Moldtelecom, fondator al căruia este Ministerul Economiei,  un imobil în valoare de aproape 1.000.000 de lei, iar ulterior a dat clădirea în locaţiune, pe o perioadă de zece ani, întreprinderii Furnizarea Energiei Electrice Nord. În continuarea intenţiilor sale, prin abuz de putere, bănuitul ar fi dat indicaţii unor factori de decizie ai întreprinderii să repare imobilul, dat în locaţiune, din contul acesteia. Conform documentelor administrate de anchetatori, pentru reparaţia clădirii au fost alocate 4.000.000 de lei. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite