Peste 35.000 de moldoveni au călătorit fără vize spre UE, în prima lună de la liberalizarea regimului de călătorie în spaţiul comunitar
0Potrivit Poliţiei de frontieră, cel mai solicitat punct de traversare a graniţei a fost cel de la Leuşeni, urmat de Aeroportul Internaţional Chişinău şi cel de la Sculeni.
În prima lună de când a fost liberalizat regimul de vize pentru Republica Moldova, 35.905 de cetăţeni care deţin paşapoarte biometrice au călătorit în ţările membre ale Uniunii Europene.
Potrivit Poliţiei de frontieră, cel mai aglomerat punct de ieşire din ţară a fost cel de la Leuşeni, unde au fost înregistraţi 14.525 de călători, urmat de Aeroportul Internaţional Chişinău, pe unde au plecat 4.752 de moldoveni şi vama Sculeni, pe unde au trecut 4.752 de persoane.
Din numărul total de oameni care au ieşit din ţară spre UE, 12.752 le-au prezentat oamenilor legii paşapoarte biometrice noi fără vize şi fără să aibă alte documente de călătorie.Totodată nouă moldoveni au fost întorşi din drum la punctul de trecere a frontierei, fiindcă nu îndeplineau condiţiile de intrare în spaţiul comunitar.
Poliţiştii de frontieră mai consemnează că în luna mai a acestui an au fost înregistrate 180.000 de traversări ale graniţei moldoveneşti, cu 20% mai multe faţă de aceeaşi lună a anului trecut.