Pericolul TikTok: „Din 17 decembrie în Moldova nu va fi energie electrică”. Autoritățile de peste Prut resping informații false

0
0
Publicat:

Autoritățile Republicii Moldova resping informațiile conform cărora când va fi în vigoare starea de urgenţă în sectorul energetic decisă săptămâna trecută de guvern şi parlament, ţara va rămâne fără energie electrică şi fără gaze, potrivit News.ro

Val de informații false cu privire la starea de urgență din R. Moldova/euvsdisinfo.eu
Val de informații false cu privire la starea de urgență din R. Moldova/euvsdisinfo.eu

Pe reţelele de socializare circulă falsul precum că din 17 decembrie în Moldova nu va fi energie electrică. Este un fals. Ţara noastră este asigurată cu energie electrică, iar autorităţile lucrează pentru a menţine stabilitatea furnizării”, se arată într-o postare pe canalul de Telegram „Prima Sursă”, administrat de către responsabili din cadrul Preşedinţiei, Parlamentului şi Guvernului, relatează NewsMaker.

Au fost distribuite și informații conform cărora Moldovagaz va majora prețurile la gaz și că va fi sistată aprovizionarea cu gaze. 

Reprezentanţii Guvernului au publicat exemple de falsuri răspândite pe TikTok: „De la ora 20:00 până la 05:00 lumina va fi stinsă în toată Moldova decizia a fost luată ieri!!”, „Moldova în beznă, O să rămânem şi fără gaze” sau „Moldovagaz solicită majorarea preţurilor la gaz. (…) Preţul la gaz va fi 49.99”.

La fel, zvonul a fost respins de autorităţi.

Stop fals! Ai văzut aceste minciuni zilele astea? Urmăreşte surse oficiale şi nu te lăsa minţit de anonimi! Raportează-le!”, îndeamnă reprezentanţii Guvernului.

Începând cu 16 decembrie, guvernul Moldovei a cerut instituirea stării de urgență în sectorul energetic, întrucât Transnistria riscă să rămână începând de anul viitor fără gaze, deoarece Kievul a anunțat că nu mai dorește prelungirea acordului de trazit între Gazprom și Ucraina. 

Regiunea separatistă, de la care Republica Moldova se alimentează cu energie electrică la un preț mai mic, a declarat la rândul ei stare de urgență în economie.

NewsMaker aminteşte că premierul Dorin Recean a vorbit pentru prima dată pe 5 decembrie despre posibile întreruperi ale curentului electric, dar a specificat condiţiile în care s-ar putea întâmpla: în cazul unor atacuri asupra staţiilor electrice din Ucraina, aşa cum, de altfel, s-a mai întâmplat şi în trecut. Peste o săptămână, premierul a explicat că „energie electrică va exista”.

Potrivit oficialului, dacă Gazprom va decide să nu livreze gaze în stânga Nistrului, există riscul unor deconectări doar „pentru maximum câteva ore şi nu în toată ţara”. Acest scenariu, a adăugat Recean, se va întâmpla în condiţiile în care vor continua bombardamentele ruseşti în Ucraina „şi vor distruge şi linia Isaccea – Vulcăneşti – Chişinău”. 

În prezent, aproximativ 5,7 milioane de metri cubi de gaz tranzitează zilnic Ucraina din Rusia, fiind livrat în regiunea transnistreană.

Din această cantitate sunt asigurate necesităţile de consum pentru locuitorii de pe malul stâng al Nistrului şi este produsă energie electrică la termocentrala de la Cuciurgan. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite