O nouă scumpire a benzinei şi motorinei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Companiile mici se plâng că la importul de carburanţi sunt obligate să achite comisionae unor intermediari din zone offshore
Companiile mici se plâng că la importul de carburanţi sunt obligate să achite comisionae unor intermediari din zone offshore

Câteva companii petroliere au depus la Agenţia Naţională pentru Reglmenetare în Energetică notificarea privind majorarea în următoarele zile cu 50-60 de bani a preţului la benzină şi motorină.

Motivul invocat este scumpirea petrolului şi a produselor petroliere importate în ţară. Dacă vor fi modificate preţurile la pompă, benzina A 95 va ajunge la un nivel-record de 17,65 de lei pentru un litru, iar motorina - la 16,65 de lei.
Valentin Bodişteanu, preşedintele Uniunii Importcompetrol, a precizat că preţul de import a crescut până la 1.150 de dolari tona de benzină sau de motorină, faţă de 1.050-1.080 cât era acum câteva săptămâni. Potrivit lui, mai mulţi operatori activează deja în pierdere.
Cătălin Craciun, directorul general al Rompetrol Moldova, a declarat că, deocamdată, compania nu a decis să schimbe preţurile la panou, dar face calcule pentru a stabili dacă este sau nu nevoie de un asemenea pas.

ŞEFUL ANRE, OPTIMIST

Directorul general al ANRE, Victor Parlicov, a confirmat faptul că la agenţie a fost depusă o notificare cu privire la o eventuală majorare a costului carburanţilor. Totodată, el s-a arătat sigur că nu va urma o nouă scumpire.
Ultima majorare de preţ a avut loc la finele lunii august, când benzina şi motorina s-au scumpit cu aproximativ 50 de bani pentru un litru.De la începutul lunii septembrie, preţul petrolului marca Brent a crescut cu circa 3-4% şi a ajuns ieri aproape de nivelul de 117 dolari pentru un baril.
Peste noapte cotaţia petrolului a scăzut până la 113 dolari pentru un baril.

Ce scumpiri ne aşteaptă în anul 2013

Piaţa petrolieră din Republica Moldova, la cheremul monopoliştilor

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite