Nou model de bilete de troleibuz, începând de luni, în Chişinău
0Începând de luni, 1 iulie, în Capitală va fi pus în circulaţie un nou model de bilete pentru călătoria cu troleibuzul. Biletele dispun de elemente de securitate sporită, în comparaţie cu cele de tip vechi, pentru a reduce posibilitatea de falsificare, transmite IPN.
Potrivit municipalităţii, noul model de bilete, cu dimensiunea de 29x47 mm, este confecţionat din hârtie de ziar de nuanţă cenuşie şi conţine elemente iridescente printate. Pentru tipărirea biletelor din bugetul întreprinderii s-au cheltuit 430.000 de lei.
Iniţiativa aparţine Întreprinderii Municipale. „Regia Transport Electric Chişinău” (RTEC) şi are drept scop diminuarea pierderilor din neacumularea surselor financiare în urma comercializării biletelor falsificate.
Pe parcursul ultimelor 12 luni, au fost depistate peste patru mii de bilete falsificate.
RTEC transportă anual 150 de milioane de călători.