Ministrul Educaţiei din R. Moldova susţine că doar unul din trei studenţi ai Universităţii Agrare studiază agronomie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anatolie Topală FOTO IPN
Anatolie Topală FOTO IPN

Ministrul educaţiei şi cercetării, Anatolie Topală, s-a întâlnit joi cu reprezentanţii universităţilor care au protestat în faţa Guvernului împotriva faţă de reforma care prevede absorbţia mai multor instituţii de învăţământ superior, transmite IPN.

Şi deşi le-a spus că toate revendicările lor vor fi analizate, ministrul a subliniat că în acest moment doar unul din trei studenţi ai Universităţii Agrare de Stat studiază o specialitate legată de agronomie, iar restul sunt şcolarizaţi la drept şi ştiinţe economice.

La întâlnire au fost prezenţi Virgiliu Morei, preşedintele sindicatului Universităţii Agrare de Stat din Moldova şi Oleg Chihai, preşedintele sindicatului „Ştiinţa” al Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei.

Într-un comunicat de presă al MECC se menţionează că, în cadrul discuţiei, aceştia au subliniat că susţin procesul de modernizare a instituţiilor de învăţământ superior şi de cercetare, reforma fiind necesară demult, divergenţe existând asupra modului practic de realizare a acesteia. Liderii sindicali au înaintat în scris revendicările şi solicitările lor, printre care exprimarea dezacordului cu privire la restructurarea Universităţii Agrare de Stat din Moldova şi a institutelor de cercetare.

La rândul său, ministrul Anatolie Topală a dat asigurări că cerinţele protestatarilor vor fi examinate. În acelaşi timp, el a amintit că actualmente doar unul din trei studenţi ai Universităţii Agrare studiază o specialitate legată de agronomie. Consecinţa acestui fapt este că universitatea nu are viabilitate în situaţia în care ar şcolariza studenţi doar la specializări agricole. Potrivit MEC, acest fapt a fost confirmat de conducerea universităţii în precedentele întâlniri de lucru.

Ministrul a subliniat că, în cazul în care vor fi constatate aspecte care ar necesita discuţii suplimentare, ar putea fi stabilite alte întrevederi cu reprezentanţii instituţiilor respective.

Reprezentanţii sindicatelor Universităţii Agrare de Stat din Moldova au organizat joi o acţiune de protest în faţa Guvernului, manifestându-şi dezacordul faţă de reforma anunţată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Aceştia declară că nu sunt împotriva unei reforme bine gândite, însă sunt contra faptului ca instituţia să fie absorbită. Potrivit lor, este imposibil ca într-o ţară agrară să nu existe o instituţie de învăţământ superior de profil. Protestului s-au alăturat şi sindicatele Universităţii de Stat din Tiraspol şi sindicatele „Ştiinţa”.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite