Mihai Ghimpu: PL şi partidele extraparlamentare de opoziţie se aşază la masa de negocieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Eduard Enea
FOTO Eduard Enea

Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, susţine că partidele extraparlamentare de opoziţie proeuropene au dat curs invitaţiei liberalilor de a se aşeza la masa de negocieri şi de a discuta despre participarea la următoarele alegeri parlamentare. Liderul PL a făcut anunţul în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8, transmite IPN.

„Mie mi-a fost clar de la început că n-o să formăm un bloc electoral. Noi vorbim de coordonarea circumscripţiilor, adică susţinerea deputaţilor aşa încât să nu ne batem noi şi să treacă socialistul sau PD-istul sau omul lui Plahotniuc. Avem 51 de circumscripţii. Am deja dat curs invitaţiei noastre, o să ne întâlnim”, a spus politicianul.

Partidul Liberal a anunţat că la şedinţa Biroului Politic al formaţiunii s-a decis „necesitatea imperativă de a demara procesul de negociere cu partidele proeuropene de opoziţie extraparlamentară PAS şi PPDA, precum şi cu PLDM, partid parlamentar care şi-a asumat prin statutul său dezideratul Unirii”.

Totodată, PAS şi PPDA au anunţat că viitorul bloc va fi format din aceste două formaţiuni plus reprezentanţi ai societăţii civile, însă sunt deschise pentru discuţii şi cu reprezentanţii altor partide politice, care acceptă să treacă testul integrităţii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite