GMG, reacţie la informaţia publicată de Chiril Moţpan privind finanţarea Prime şi Publika TV: Un atac direct faţă de presa care nu cedează presiunii puterii politice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

General Media Group CORP SRL, companie care deţine posturile de televiziune Prime şi Publika, califică informaţiile prezentate în spaţiul public de către deputatul ACUM Chiril Moţpan, cu privire la modul în care au fost finanţate televiziunile respective, ca fiind eronate şi care ţin exclusiv „de activitatea internă şi de relaţiile economice dintre o companie privată, deţinătoare a unor licenţe audiovizuale, şi partenerii săi comerciali”.

„Constatăm cu dezamăgire că politicienii partidelor care se află la conducerea Republicii Moldova, folosindu-se de funcţiile publice pe care le deţin, dar şi de instituţii ale statului pe care şi le-au subordonat şi pe care le controlează politic, continuă atacul mediatic şi instituţional, pe toate căile posibile, la adresa presei incomode, la adresa posturilor noastre de televiziune, PRIME TV şi PUBLIKA TV, pe care puterea nu a putut să şi le subjuge din punct de vedere editorial”, se spune într-un comunicat de presă emis de GMG.

Reprezentanţii companiei spun că acţiunea lui Chiril Moţpan „este un act nepotrivit, un act de intimidare, de denigrare, de ducere în derizoriu a unor informaţii ce ţin strict de relaţiile comerciale ale unor parteneri economici, cu scopul de a manipula opinia publică inducând ideea că aceste date prezentate ar fi dezvăluiri ale unor fapte ilegale, dar, de fapt, acestea sunt, parţial, informaţii publice şi care nu au nici un element ce ar putea fi considerat nelegal”.

„După atacul nefondat, din urmă cu doar câteva zile, al altui deputat ACUM, Slusari Alexandru, în cadrul unei conferinţe de presă, în care acesta nu a putut proba acuzaţiile grave pe care le-a adus la adresa jurnaliştilor PRIME TV şi PUBLIKA TV, constatăm cu dezamăgire că există, în mod clar, un plan organizat, bine pus la punct, concertat, desfăşurat cu ajutorul instituţiilor statului, prin care, politicieni ai puterii, indiferent de culoarea politică, abuzând de funcţiile publice pe care le deţin, fac tot posibilul pentru a ameninţa, a pune presiune şi a intimida nu doar pe jurnaliştii şi angajaţii posturilor noastre de televiziune, dar şi pe partenerii, clienţii şi colaboratorii noştri cu scopul vădit de a ne pune în dificultate, de a ne îngreuna şi chiar lichida activitatea”, se spune în document.

GMG califică aceste acţiuni drept „un abuz politic, fapte de o gravitate extremă, un atac direct faţă de presa care nu cedează presiunii şi şantajului puterii politice, care nu acceptă controlul politic asupra deciziilor editoriale şi care alege să reflecte în mod deschis, corect,transparent, abuzurile, neregulile şi activitatea Guvernului şi politicienilor care au preluat conducerea ţării şi au acaparat instituţiile democratice ale statului”.

„Reamintim că toate operaţiunile companiei noastre sunt transparente, realizate doar cu respectarea legilor şi normelor în vigoare, iar aceste lucruri pot fi verificate şi dovedite oricând de către orice autoritate de control a statului”, se menţionează în comunicat.

Preşedintele Comisiei parlamentare securitate naţională, apărare şi ordine publică, deputatul Chiril Moţpan, susţine că, din 2015 şi până în prezent, compania „General Media Group” SRL, care deţine licenţele de emisie ale posturilor Prime TV şi Publika TV, a obţinut de la diferite persoane juridice şi fizice mijloace financiare semnificative, O parte din cifre parlamentarul le-a făcut publice într-o postare pe Facebook, citată de IPN.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite