FOTO Soldaţii ucraineni dorm în bordeie şi mănâncă toţi dintr-o cratiţă
0Condiţiile în care trăiesc unii soldaţi ucraineni în prezent sunt dezastruoase. Militarii din regimentul satului Novognatovka, zona Volnovakha postează poze pe reţele de socializare arătând chinul prin care trec.
Privind pozele observăm că ei au fost obligaţi să îşi contruiască bordeie unde îşi petrec zilele. Aceştia dorm pe pământ, mănâncă toţi dintr-o cratiţă şi arată neîngrijiţi, transmite englishrussia.com.
Totodată, din poze se mai văd şi emoţiile acestora. Pe chipurile soldaţilor se poate observa tristeţea, dorul de casă şi de familie. Pe pereţii din bordeie sunt lipite scrisorile şi desenele copiilor, care îi vor acasă şi nu vor război. Nu lipsesc nici gadgeturile şi telefoanele mobile cu care aceştia comunică cu famiile lor. Pozele soldaţilor transmit portretul oribil din spatele războiului.
Deşi focul în Ucraina a încetat, regimentele au rămas pe loc. Soldaţii ucraineni nu au primit ordin de plecare spre casă şi se află la moment doar la câţiva kilometri de la regiunea de conflict.