Deputat afiliat oligarhului penal Ilan Șor, condamnat la 12 ani de pușcărie. Ce acuzații i se aduc
0Alexandr Nesterovschi, deputat afiliat fugarului Ilan Șor, a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru ,,corupere pasivă în proporții deosebit de mari, în interesul unui grup criminal organizat și pregătirea finanțării partidelor politice, din surse interzise de lege săvârșită în proporții mari”, pedeapsa fiind dictată miercuri de judecători.

UPDATE Pe lângă cei 12 ani de închisoare, parlamentarul moldovean este obligat să plătească o amendă de jumătate de milion de lei moldovenești, adică aproximativ 26.000 de euro, nu poate deține o funcție publică timp de 12 ani și i-au fost confiscați 35.000 de dolari.
,,La fel în scopul asigurării pedepsei cu amenda, precum și în scopul asigurării executării confiscării speciale a mijloacelor valutare obținute ilicit, prin sentință s-a dispus inclusiv menținerea sechestrului aplicat în valoare de peste 180 000 lei, inclusiv pe un mijloc de transport și mijloace bănești ridicate în cadrul perchezițiilor”, potrivit procurorilor.
Totodată, instanța a emis un mandat de arestare pe numele inculpatului care nu s-a prezentat la ședință, iar acesta a fost dat în căutare.
Probele acuzării denotă că Alexandr Nesterovschi ,,ar fi acceptat și primit servicii avia spre orașul Tel Aviv, Israel, avantaje necuvenite manifestate prin numirea acestuia în calitate de membru al Biroului politic a Partidului Politic Partidul „RENAȘTERE” și conducerea de facto a acestui partid, care să acționeze la indicațiile grupului criminal organizat, precum și bunuri sub formă de mijloace bănești (nu mai puțin de 35000 dolari SUA) de la grupul criminal organizat condus de Ilan Șor, pentru ca deputatul Nesterovschi Alexandr să părăsească fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor și să creeze o nouă fracțiune parlamentară, care să reprezinte interesele grupului criminal organizat”.
Mai mult, acesta ar fi contribuit la finanțarea ilegală a unui partid controlat de oligarhul fugar Ilan Șor pentru ca acesta să mențină controlul asupra proceselor politice, electorale și sociale din Republica Moldova.
,,În acest sens, a identificat o fostă deputată, care a denunțat aceste fapte organului de urmărire penală, căreia i-a propus să se alăture unui proiect politic inițiat de Ilan Șor, privind constituirea sau preluarea unor partide cu viziuni proeuropene, al cărei lider să fie ea, asigurând-o de faptul că partidul acesteia va fi susținut și finanțat de către grupul criminal organizat condus de Ilan Șor, iar despre acest fapt vor cunoaște doar ei. Respectiv, pentru a o determina pe aceasta să accepte propunerea lui Ilan Șor, Alexandr Nesterovschi i-ar fi organizat ultimei o vizită în statul Israel, unde a discutat direct cu Ilan Șor. La scurt timp de la revenirea Arinei Spătaru din statul Israel, Alexandr Nesterovschi, sub controlul organului de urmărire penală, i-a transmis mijloace bănești în sumă de 50 000 dolari SUA, 100 000 lei MDL și un telefon mobil de model destinat discuțiilor securizate cu Ilan Șor”, au conchis reprezentanții Procuraturii Anticorupție (PA) de la Chișinău.
Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău Centru în termen de 15 zile.
Între timp, reprezentanții Inspectoratului General al Poliției (IGP) subliniază că ,,persoana cu acest nume nu a părăsit teritoriul”, iar acum întreprind măsuri pentru găsirea lui Alexandr Nesterovschi.
,,Poliția din Bălți a recepționat încheierea instanței de judecată și dosarul de căutare a respectivului cetățean. În acest moment sunt întreprinse acțiuni de localizare și reținere”, a menționat Diana Fetco, purtător de cuvânt a IGP.
Știrea inițială
Pedeapsa a fost dictată de magistrații Judecătoriei Chișinău, cu sediul în sectorul Buiucani. Iar deputatul a lipsit de la ședință.
Cetățenie rusă
Între timp, parlamentarul a primit cetăţenia rusă ,,din cauza persecuţiilor politice din ţara sa natală”, a declarat avocatul său pentru RIA Novosti, agenţia de presă oficială rusă.
Apărătorul a mai spus că Chișinăul, cu ajutorul dosarelor penale fabricate, dorește ,,să aranjeze un proces spectacol deputatului”.
Alexandr Nesterovschi a fost judecat pentru corupere pasivă, pregătirea finanțării unui partid politic din surse interzise de lege și acceptarea finanțării unui partid politic din partea unui grup criminal organizat, după ce, în septembrie 2023, Parlamentul de la Chișinău i-a ridicat imunitatea. Acesta neagă acuzațiile.
În martie 2023, deputatul Alexandr Nesterovschi a părăsit rândurile Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), aderând, alături de mai mulți socialiști, la formațiunea Renaștere, care a devenit activă pe scena politică de la Chișinău după ce partidul prorus Șor a fost scos în afara legii.