Democraţii şi reformatorii din PL anunţă că-l vor vota pe Vlad Filat în funcţia de premier

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Lupu şi Vlad Filat, după două ore de discuţii
Marian Lupu şi Vlad Filat, după două ore de discuţii

După aproape două ore de discuţii cu premierul desemnat Vlad Filat, democraţii au anunţat că vor vota pentru instituirea unui nou guvern „care va permite revenirea în albia normalităţii şi a stabilităţii“.

Potrivit liderului PD, Marian Lupu, decizia nu a fost deloc uşoară şi a fost luată după o serie de discuţii delicate, dar colegiale. Totuşi, el este sigur că nu vor apărea surprize, întrucât este o decizie conştientă, desinestătătoare şi definitivă.

În cadrul întrevederii a fost discutată componenţa viitorului cabinet de miniştri şi s-a decis că persoanele compromise nu vor face parte din noul guvern. Democratul a mai spus că părţile nu au ajuns să discute partajarea fotoliilor suplimentare, precum cel al şefului Vamei sau Fiscului. Lista completă de miniştri va fi prezentată până pe 25 aprilie.

Discuţiile privind formarea majorităţii parlamentare continuă. „Avem nevoie de o majoritate stabilă, funcţională şi pro-europeană. După, va fi încheiat un nou acord, apoi urmează exerciţiul din ziua de joi“, a precizat Marian Lupu.

Ulterior, Vlad Filat a avut o întrevedere şi cu reformatorii Partidului Liberal, care, de asemenea, sunt gata să voteze Guvernul Filat 3. „Cred că odată cu finalizarea de astăzi a negocierilor, s-a închis o pagină ceţoasă din istoria recentă a politicii moldoveneşti. Am reuşit să evităm alegerile anticipate şi să menţinem cursul european. Formarea noului guvern ţine deja de partea procedurală şi perfectarea detaliilor. Este important că anume noi am contribuit la încheierea acestei crize”, a declarat liderul grupului reformator, Ion Hadârcă. 

Vlad Filat a confirmat că deputaţii PD, PLDM şi reformatorii PL au împreună 53 de mandate, deci o majoritate parlamentară care poate să asigure sprijinul politic pentru formarea cabinetului de miniştri.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite