Cum au modificat sovieticii tradiţiile din Basarabia

Timpul de la Crăciun şi până la Bobotează este considerat a fi miezul sărbătorilor de iarnă, aşteptat cu drag atât de copii, cât şi de vârstnici.

Deşi există mai multe tradiţii care se practică an de an, perioada sovietică şi-a lăsat amprenta asupra datinilor străbune, modificându-le sau producând dispariţia totală a acestora, spune Raisa Osadci, etnolog şi cercetător ştiinţific la Institutul Patrimoniului cultural al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM), într-un interviu pentru Adevărul Moldova.

Printre cele mai practicate obiceiuri de iarnă se numără colindul şi urătura. Acestea au apărut cu mii de ani în urmă, pe când nu exista creştinismul.

Fetele nu trebuie să ure

Cea mai mare degradare a sărbătorilor de iarnă este faptul că pe parcursul anilor au început să umble cu uratul şi să colinde inclusiv femeile, lucru neîntâlnit în trecut, spune Raisa Osadci. „Actanţii principali obligatorii sunt ceata de flăcăi, nu de bărbaţi căsătoriţi şi nu de fete. Acum există o degradare, deoarece şi femeile, şi bărbaţii căsătoriţi umblă cu uratul”, spune etnologul. Tot ea precizează că anume flăcăii sunt partea activă din punct de vedere energetic a unei comunităţi. „Flăcăul, nefiind căsătorit, are mai mare putere de a crea prin cuvânt decât bărbatul căsătorit, care îşi epuizează partea lui de creativitate în viaţa lui de cuplu. Totodată, când o femeie ură sau colindă tot este o urare bună, căci orice gând bun este binevenit, dar cuvântul nu are forţa bărbatului necăsătorit, care creează prin cuvânt un program de bine pentru tot anul. Înainte, la sărbătorile de iarnă, fetele erau cele care stăteau acasă şi întâlneau cu colaci flăcăii care veneau să ure. Însă femeile sunt protagoniste de Sânziene, la solstiţiul de vară, atunci când partea cultural-mitologică este sub semnul femeii. Astfel, femeia are locul ei în tradiţie şi bărbatul are locul lui”, explică Raisa Osadci.

Flăcăii trebuie să cânte colinda

Colinda este o urare cântată, pe care tot ceata de flăcăi trebuie s-o spună, menţionează reprezentanta AŞM. „Însă este altceva colinda scenică, fiindcă acolo punem în prim plan arta, care nu este la nivel de realitate. În perioada de iniţiere, ceata de flăcăi se aduna la o casă care se numea hurdughie, unde începeau învăţarea colindelor sub conducerea unui bărbat mai în vârstă sau a unor băieţi mai mari. Hora de Bobotează încheie ciclul de sărbători. De obicei, colinda se face la Crăciun, iar pluguşorul sau urarea fără muzică şi sărbătorile teatralizate se fac de Anul Nou. Dar nu este o chestie strictă. Sunt şi devieri în localităţile din ţară”, precizează Raisa Osadci.

Etnologul este de acord că în multe sate din Republica Moldova a dispărut colinda. „Pe vreamea sovietică, guvernarea a înţeles că aceasta ţine de religie, de istoria vieţii lui Isus Hristos şi au interzis-o categoric. Dar noi avem o mulţime de colinde care sunt precreştine, cum ar fi Cerbul. Totuşi, ei nu au făcut diferenţă şi le-au interzis pe toate. Acum, în staul Crihana Veche din raionul Cahul nu există colinda. Localnicii spuneau că nu a existat niciodată. Noi am fost şi am făcut cercetări şi am descoperit că pe vremea românilor a existat colinda, dar după ce au interzi-o ruşii, generaţia nouă nu a practicat-o”, povesteşte etnologul.

Colinde cu laude pentru primari

Pe timpuri, în unele localităţi din ţară a fost modificată formula colindei, aceasta conţinând laude pentru primarii din sate şi şefii de ţară de pe atunci. „După 1989 lucrurile au început să îşi revină, iar acum avem o situaţie mult mai bună la acest capitol decât atunci. Chiar dacă avem încă multe de curăţat”, a adăugat Raisa Osadci. În prezent, în instituţiile de învăţământ se obişnuieşte să se colinde sau să se ureze cu adresări pentru profesori. Despre aceasta etnologul precizează că tradiţia nu este un lucru rigid, care nu se adaptează, însă trebuie menţinut stilul.

Cea mai veche urătură

„S-a sculat într-o joi dimineaţă bădiţa Traian...” este una dintre cele mai vechi urături, acum fiind adaptată la bădiţa Vasile. Şi acest lucru este considerat a fi un lucru firesc, fiindcă se ură în preajma sărbătorii Sfântului Vasile.

Colindele sunt de mai multe tipuri. „Există colinde de iniţiere, numite şi precreştine, printre care se numără cerbul, măştile cu lupul şi ursul, care erau considerate animale totemice. De asemenea, există colinde de fată mare, colinde de feciori, iar mai nou - colinde creştine. Colinda era o chestie de unire a comunităţii, care era prezentă şi la sărbătoarea de Paşti”, a mai spus Raisa Osadci.

Gospodari care nu primesc colinda, copii nemulţumiţi de daruri

Este cunoscut faptul că o colindă este o urare spusă din casă în casă în schimbul unor produse alimentare, a banilor sau a altor lucruri. „Sunt şi oameni care nu primesc colindul, închizând poarta, pentru că nu cunosc rostul colindei şi a urării. Eu nu cred că au mare folos din această închidere. Poţi să-l răsplăteşti cu orice pe cel care vine cu uratul, nu tocmai cu bani. Dacă tu închizi uşa şi nu-l laşi să-ţi programeze anul, nu te alegi cu nimic. Totuşi sunt foarte rari oamenii care procedează aşa”, susţine etnologul. Raisa Osadci precizează că nu banii ar fi motivul pentru care oamenii pun lacăt la poartă de sărbători, ci frica lor de nu intra cineva străin în ogradă în plină noapte.

De asemenea, în zilele noastre există şi copii care merg cu uratul sau cu colinda şi nu sunt mulţumiţi când primesc doar un măr sau nişte dulciuri drept răsplată. „Cel care dă nuca sau mărul trebuie cel puţin să-i ofere urătorului o apreciere în schimb. Şi atunci cel care urează depăşeşte această dorinţă materială, fiindcă omul se bucură întotdeauna de apreciere. Dacă nu i-a dat un vecin un leu, o să-i dea celălalt vecin un leu”, zice Raisa Osadci.

O altă degradare a tradiţiilor

Etnologul Raisa Osadci afirmă că sărbătorile de iarnă sunt axate pe solstiţiul de iarnă, de aceea sărbătorirea Crăciunului pe stil vechi ar fi nefirească. „Această deplasare a Crăciunului pe vechi de la noi este total diferită de solstiţiul de iarnă. La Crăciunul pe stil nou este sigur împlinit solstiţiul de iarnă, care are loc de obicei pe 21 sau 22 decembrie. Este firesc să sărbătoreşti naşterea luminii, echivalent cu naşterea divinităţii, pe 25 decembrie, nu deplasat cu două săptămâni”, a concluzionat Raisa Osadci.

Crăciunul sau Naşterea Domnului face parte din cele 12 sărbători domneşti ale bisericilor de rit bizantin, iar obiceiul împodobirii bradului de Crăciun are origini germanice, răspândindu-se în restul Europei şi apoi în toata lumea după Primul Război Mondial.