Cu cât vor fi majorate accizele pentru ţigări, băuturi alcoolice şi bijuterii
0Noile majorări au fost prevăzute în proiectul politicii bugetar-fiscale care va intra în vigoare de anul viitor. Cele mai mari creşteri ale accizelor sunt pentru băuturile tari şi pentru bijuteriile din aur şi argint.
Taxele pentru vicii şi bunurile de lux urmează să fie majorate. Potrivit proiectului politicii bugetar-fiscale din acest an sunt prevăzute accize mai mari pentru ţigări, băuturi alcoolice şi bijuteriile din aur şi din argint, relevă Publika.md.
Astfel, accizul pentru 1.000 de ţigarete ar putea creşte cu 5 lei în 2015, iar valoarea de raft a acestor produse va fi majorată de la 24% la 32%. Acest lucru presupune scumpirea pachetului de ţigări cu circa 80 de bani.
La băuturile alcoolice, majorarea va fi de 8 bani pe litrul de bere şi de 3,10 lei pentru un litru de votcă.
Majorarea impozitelor pentru obiectele din metale preţioase e preconizată la circa 10%. Astfel, accizele pentru un gram de aur vor creşte cu 1,40 lei, iar pentru un gram de argint cu 10 bani.