Biserica Ortodoxă din R. Moldova pledează împotriva războiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mitropolitul Vladimir
Mitropolitul Vladimir

Câţiva clerici care au îndemnat credincioşii la ură interetnică şi dezbinare vor fi pedepsiţi. Cazurile au fost documentate şi vor fi sancţionate la judecata bisericească, precizează ÎPS Vladimir, mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, transmite IPN.

„Au trecut mai bine de 40 de zile de la declanşarea conflictului armat din Ucraina, timp în care ne-am rugat cu umilinţă pentru pace şi încetarea vărsărilor de sânge din ţara vecină. Ceea ce am văzut până acum este un război îngrozitor ce schilodează fără milă nu numai trupul, dar şi sufletul”, se arată într-un mesaj al mitropolitului.

ÎPS Vladimir menţionează că, din primele zile ale războiului din Ucraina, Biserica Ortodoxă din Moldova şi-a exprimat  clar poziţia, care este pentru pace şi împotriva războiului. Biserica Ortodoxă din Moldova a fost şi este alături de refugiaţi şi oferă toată asistenţa posibilă tuturor celor care au suferit în urma ostilităţilor. Până în prezent, mii de refugiaţi şi-au găsit adăpost pe lângă biserici şi mănăstiri, iar preoţii împreună cu enoriaşii acordă sprijin duhovnicesc şi material, dând dovadă de un adevărat exemplu de jertfă evanghelică.

„De când există această lume, au existat probleme între naţiuni. Dar am crezut întotdeauna că noi, oamenii, fiind creaţie a lui Dumnezeu, înzestraţi cu raţiune şi cuvânt, trebuie să rezolvăm aceste probleme cu ajutorul cuvântului înţelept şi nicidecum prin cultivarea urii şi a instigării la război. Astăzi, mai mult ca oricând, ne dorim în mod deosebit ca între poporul rus şi cel ucrainean să existe pace şi armonie, ca nişte vecini buni, în respect unul faţă de celălalt, în răbdare unul faţă de celălalt şi în dragoste!”, subliniază în mesajul său ÎPS Vladimir.

„Domnul păcii, al dreptăţii şi al iubirii, să dăruiască înţelepciune făcătoare de pace tuturor conducătorilor politici responsabili de aplanarea acestui conflict armat. Să ne rugăm în continuare cu sârguinţă pentru ca pacea să revină pe pământul ucrainean, iar popoarele fraterne să găsească calea spre reconciliere şi iertarea reciprocă”, menţionează ÎPS Vladimir.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite