Al treilea deputat din R. Moldova, infectat cu COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Europa Liberă
FOTO Europa Liberă

Deputata Platformei DA Arina Spătaru a fost fost infectată cu COVID-19. Acesta este al treilea caz de contaminare cu noul coronavirus în rândul deputaţilor, după ce socialistul Vladimir Mizdrenco şi democratul Eugen Nichiforciuc au fost şi ei depistaţi pozitiv pentru COVID-19.

„Timp de două săptămâni m-am aflat în autoizolare acasă la Bălţi, pentru că joi, după ce s-a finalizat şedinţa parlamentară, ne-au spus că vineri nu va avea loc şedinţa. Îniţial nu am avut niciun simptom. În fiecare zi mi-am măsurat febra şi am făcut tot ce trebuia să facă o persoană aflată în autoizolate. Când s-au împlinit 14 zile i-am spus medicului că mă simt foarte bine. Brusc, joi noaptea, mi s-a ridicat febra. Timp de două săptămâni eu m-am aflat în autoizolare. De aceea, eu sunt ferm convinsă că virusul l-am „prins” în Parlament”, a spus Arina Spătaru pe Facebook, citată de TV8.

Deputata spune că acum are febră, însă urmează tratament la domiciliu. Aceasta s-a izolat de familie şi petrece timpul într-o cameră separată.

Amintim că Parlamentul de la Chişinău s-a aflat timp de 14 zile în carantină, după ce deputatul socialist Vladimir Mizdrenco şi deputatul democrat Eugen Nichiforciuc au fost depistaţi pozitiv pentru COVID-19.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite