Zelenski a solicitat sprijinul Mexicului pentru organizarea unui summit cu țările din America Latină VIDEO

0
Publicat:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut joi sprijinul Mexicului pentru organizarea unui summit cu ţările din America Latină, la câteva zile după declaraţiile controversate ale preşedintelui brazilian Lula cu privire la invazia rusă în Ucraina, informează AFP.

Volodimir Zelenski
Zelenski a invitat Mexicul să susţină planul de încheiere a conflictului. FOTO Profimedia (Arhivă)

Ucraina a propus deja comunităţii latino-americane să organizeze un summit special şi să îşi arate unitatea" în favoarea "integrităţii teritoriale, păcii şi respectului între popoare", a declarat preşedintele Zelenski într-un apel video adresat parlamentarilor mexicani. „Cu ajutorul Mexicului, cred că s-ar putea face mult mai repede", a adăugat el, scrie Agerpres.

Preşedintele ucrainean a invitat Mexicul să îi susţină planul de încheiere a conflictului, ce prevede retragerea trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean. „Vă invit să alegeţi: ce formulă de pace va permite Mexicului să îşi manifeste influenţa?", a spus el.

Guvernul mexican a adoptat rezoluţiile ONU care au condamnat invazia rusă şi au cerut retragerea imediată a trupelor de pe teritoriul ucrainean. Cu toate acestea, preşedintele Andres Manuel Lopez Obrador a refuzat să impună sancţiuni economice Rusiei, declarând că guvernul său încearcă să promoveze dialogul.

În luna septembrie, preşedintele mexican a propus crearea unui comitet de dialog care să pună capăt conflictului, din care să facă parte premierul indian Narendra Modi, Papa Francisc şi secretarul general al ONU Antonio Guterres.

Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a declarat sâmbătă, la Beijing, că Statele Unite trebuie să înceteze „încurajarea războiului" în Ucraina. Lula a reiterat, de asemenea, că responsabilitatea pentru războiul declanşat de invazia rusă în Ucraina în februarie 2022 este împărţită între cele două ţări. 

Luni, preşedintele Lula l-a primit la Brasilia pe ministrul rus de externe Serghei Lavrov, care a mulţumit Braziliei pentru contribuţia sa la identificarea unei soluţii a conflictului şi pentru „înţelegerea excelentă a genezei acestei situaţii". Sub focul criticilor, preşedintele brazilian şi-a nuanţat totuşi poziţia marţi, condamnând „încălcarea integrităţii teritoriale a Ucrainei" de către Rusia.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite