Zeci de studenţi mexicani ar fi putut fi ucişi de poliţia locală la ordinele primarului
0
Mexic trebuie să rezolve dispariţia a 43 de studenţi care fuseseră atacaţi de poliţie posibil la ordinele primarului. Ultima oară tinerii au fost văzuţi cu peste zece zile în urmă, în Iguala, un oraş mexican răvăşit de violenţa dintre bande.
Autorităţile internaţionale care presează statul Mexic să rezolve misterul dispariţiei tinerilor se tem că soarta lor a fost una tragică, mai ales după ce autorităţile mexicane au descoperit în weekendul trecut un mormânt comun, chiar la ieşirea din Iguala, conţinând 28 de cadavre arse aproape complet, rămase neidentificate până la această oră, potrivit „Yahoo! News“.
Doi ucigaşi plătiţi ai bandelor au mărturisit investigatorilor că au executat 17 dintre cei 43 de studenţi şi i-au aruncat în gropi comune. Însă, oficialii spun că le va lua cel puţin două săptămâni pentru a confirma identitatea victimelor, cu ajutorul testelor ADN.
„Este o crimă violentă care necesită o investigaţie completă, transparentă. Vinovaţii trebuie aduşi în faţa justiţiei“, declară purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat din SUA, Jennifer Psaki. „Trebuie rezolvate aceste crime care au îngrozit nu doar mexicanii, ci toate statele din Americi“, spune şi Secretarul general al Organizaţiei Statelor Americane, Jose Miguel Insulza.
În timp ce autorităţile spun că motivele crimei sunt încă investigate, guvernatorul provinciei mexicane Guerrero, din care face parte oraşul Iguala, spune că un motiv pentru care studenţii ar fi fost atacaţi l-ar reprezenta soţia primarului din localitate. Ea ar fi fost îngrijorată că tinerii i-ar putea întrerupe un discurs pe care îl avea programat în ziua dispariţiei.
Preşedintele Mexicului, Enrique Pena Nieto, a trimis luni sute de forţe federale în Iguala pentru a prelua conducerea poliţiştilor locali, inclusiv să-i dezarmeze.
Biroul procurorului general a trimis 30 de investigatori, criminologi şi experţi în medicină legală pentru a rezolva cazul, considerat printre cele mai grave legate de un război al drogului care deja a făcut 80.000 de victime, alţi 22.000 de fiind dispăruţi din 2006 până acum.
Însă familiile celor dispăruţi refuză să creadă că tinerii sunt morţi. Şi sute de membri ai unei miliţii civile, formate anul trecut pentru a se opune cartelurilor de droguri, au sosit în Iguala pentru a ajuta la căutări.

Sute de membrii ai unei miliţii civile au venit să ajute la căutări FOTO AP
Autorităţile spun că poliţia municipală şi aliaţii ei din bande au tras focuri de armă spre autobuzele care transportau studenţii pe 26 septembrie. Câţiva tineri, de la un colegiu pedagogic unde studenţii radicali confiscau frecvent autobuze, au fost văzuţi în timp ce erau înghesuiţi în maşini de patrulare.
Un alt autobuz care transporta o echipă de fotbal a fost atacat chiar la ieşirea din oraş. În total, şase persoane, inclusiv trei studenţi, au fost ucise înainte ca cei 43 să dispară. Autorităţile au reţinut în jur de 30 de persoane în legătură cu acest caz, printre care 22 de ofiţeri de poliţie din Iguala, în timp ce primarul şi şeful poliţiei sunt fugari.
Restul forţelor poliţieneşti au fost trimişi la o bază militară din centrul Mexicului pentru a fi investigaţi, în timp ce detectivi verifică dacă armele lor au fost folosite în crime.
În timp ce procurorii investighează motivele, primarul Jose Luis Abarca şi soţia sa, care este preşedinta unui departament de servicii sociale local, au intrat în atenţia investigatorilor. Cuplul, care aparent a fugit să se ascundă, are legături cu cartelul Beltran Leyva prin familia femeii, potrivit spuselor senatorului Dolores Padierna, membru al partidului de stânga PRD din care face parte şi primarul.
Guvernatorul Angel Aguirre a spus că una dintre teorii care este verificată de investigatori este dacă prezenţa studenţilor în oraş „a cauzat un deranj mare“ pentru Maria de los Angeles Pineda Villa care ţinea un discurs în acea zi.
Soţia primarului credea că studenţii îi vor întrerupe un discurs
Potrivit unui raport al serviciilor secrete, se pare că Pineda a spus şefului securităţii să roage poliţia să alunge studenţii pentru că se temea că îi vor întrerupe evenimentul. După o confruntare, directorul securităţii publice a ordonat oamenilor săi să oprească autobuzele studenţilor. Când studenţii au ieşit din autobuze, ofiţerii au început să tragă, ucigând trei dintre ei, se arată în document.
Deşi primarul a negat că a avut cunoştinţe despre atac, documentul serviciilor secrete arată că el i-a spus şefului poliţiei să îi urmărească şi să îi pedepsească pe studenţi. Un oficial din biroul procurorului general a refuzat să confirme autenticitatea acestui document din motive de securitate, conchide „Yahoo! News“.
Citeşte şi:
O groapă comună a fost descoperită în Mexic, în zona unde au dispărut 43 de studenţi
O groapă comună în care se afla un număr încă necunoscut de cadavre a fost descoperită sâmbătă în apropierea oraşului mexican Iguala, unde 43 de studenţi au dispărut în urmă cu opt zile, după atacuri cu gloanţe ale poliţiei locale şi grupărilor armate, potrivit unei surse din poliţie, citate de AFP.
Un important baron al drogurilor, arestat în Mexic
Hector Beltran Leyva, unul dintre cei mai căutaţi baroni ai drogurilor în Mexic şi Statele Unite ale Americii, a fost arestat de către forţele armate mexicane, a anunţat Ministerul mexican al Justiţiei.