Zece nou-născuţi au murit într-un incendiu izbucnit într-un spital din India. Alți 16 sunt în stare critică
0Zece nou-născuți au murit într-un incendiu izbucnit în unitatea neonatală a unui spital din Jhansi, în nordul Indiei. Alți 16 se află în stare critică. Potrivit informațiilor furnizate, 54 de copii se aflau în unitatea de terapie intensivă neonatală.

„Din păcate, zece copii au murit”, iar „șapte cadavre au fost identificate. Trei cadavre nu au fost încă identificate”, a declarat Brajesh Pathak, al doilea om în stat din Uttar Pradesh, potrivit News.ro.
Ziarul indian Times Now relatează că alţi şaisprezece nou-născuţi sunt în stare critică în urma incendiului, iar postul NDTV a raportat că 54 de copii se aflau în unitatea de terapie intensivă neonatală la momentul izbucnirii incendiului.
Premierul indian Narendra Modi a transmis pe X că aceste decese sunt „sfâşietoare”, transmițând condoleanţe celor care și-au pierdut copiii. „Mă rog la Dumnezeu să le dea puterea de a suporta această pierdere imensă”, a adăugat oficialul.
Imaginile transmise arată paturi şi pereţi carbonizaţi în interiorul secţiei şi familii care aşteptau în faţa spitalului.
Incendiile sunt frecvente în India, fiind datorate practicilor de construcţie deficitare, a supraaglomerării şi a lipsei de respectare a normelor de siguranţă.
10 innocent newborns perish, 16 fight for their lives in a devastating fire at Jhansi Medical College NICU. 37 children were miraculously rescued. CM Yogi announces Rs 5 lakh compensation, but can money truly replace these precious lives? #JhansiFire pic.twitter.com/HjwzRxnSJw
— Godman Chikna (@Madan_Chikna) November 16, 2024