Zbor istoric şi misiune îndeplinită pentru miliardarul Richard Branson şi Virgin Galactic INFOGRAFIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Richard Branson după aterizarea în New Mexico Captură YouTube
Richard Branson după aterizarea în New Mexico Captură YouTube

După 17 ani de cercetări şi pregătiri, miliardarul britanic Richard Branson, un împătimit al tehnologiei, a reuşit să efectueze primul zbor ce poate da naştere turismului spaţial.

Nava Unity a aterizat cu succes la baza Virgin Galactic din New Mexico, după ce Branson a văzut Pământul pentru câteva minute deasupra limitei spaţiului.

Richard Branson, 70 de ani, a călătorit până la o altitudine de 90 de kilometri, unde cerul devine negru şi orizontul Pământului se curbează.

„O experienţă unică în viaţă”, s-a felicitat Branson.

Într-adevăr, a fost o călătorie istorică, care poate da startul turismului spaţial. Primii clienţi ar putea participa la călătorii similare începând cu anul viitor.

Richard Branson a coborât absolut fericit de la bordul Unity.

Miliardarul britanic şi-a anunţat intenţia de a construi un avion spaţial în 2004, cu obiectivul ca acesta să furnizeze servicii comerciale începând cu 2007. Însă dificultăţile tehnice, inclusiv un accident fatal în timpul zborului de dezvoltare din 2014, au făcut ca acest proiect să fie unul dintre cele mai provocatoare din cariera lui. 

Richard Branson şi-a îndeplinit obiectivul cu nouă zile înainte de încercarea lui Jeff Bezos care, prin compania sa, Blue Origin, urmăreşte aceeaşi reuşită cu vehiculul suborbital New Shepard. 

Zborul a fost amânat 90 de minute din cauza condiţiilor meteorologice.

Racheta a fost transportată iniţial de un avion purtător. La o altitudine de 15.000 de metri şi-a continuat zborul pe cont propriu spre spaţiul suborbital. S-a ridicat până la o altitudine de 88 de kilometri deasupra Terrei, unde echipajul a experimentat câteva minute de imponderabilitate, după care a revenit pe Pământ. Misiunea a fost transmisă în direct şi a fost urmărită în întreaga lume.

Printre colegii de zbor ai lui Richard Branson s-au numărat Beth Moses, astronaut instructor-şef la Virgin Galactic, Colin Bennett, inginerul-şef de operaţiuni al Virgin Galactic, şi Sirisha Bandla, vicepreşedintele pentru afaceri guvernamentale şi operaţiuni de cercetare al companiei.

VSS Unity a fost pilotat de Dave Mackay şi Michael Masucci, iar C.J. Sturckow şi Kelly Latimer au pilotat avionul purtător VMS Eve.

VSS Unity a avut însă deja trei misiuni de testare, cu echipaj, la peste 80 de kilometri deasupra Terrei. Această altitudine este linia de demarcaţie pentru spaţiu recunoscută de NASA, armata americană şi Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA.

INFOGRAFIE Caltoria lui Branson in spatiu
În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite