Washingtonul discută cu Israelul despre trecerea la „o fază diferită“ a războiului din Gaza

0
Publicat:

Consilierul pentru securitate naţională al preşedinţiei SUA, Jake Sullivan, şi ministrul israelian al afacerilor strategice, Ron Dermer, au discutat marţi despre trecerea Israelului la "o fază diferită" a războiului său împotriva Hamas în Fâşia Gaza.

Militari israelieni în Fâșia Gaza. FOTO Profimedia
Militari israelieni în Fâșia Gaza. FOTO Profimedia

Jake Sullivan a discutat cu acest apropiat al premierului Benjamin Netanyahu despre „trecerea la o nouă fază a războiului pentru a se concentra asupra unor ţinte importante ale Hamas", potrivit unui responsabil al executivului american, sub protecţia anonimatului, scrie AFP, citată de Agerpres.

Au fost discutaţi, de asemenea, „paşii practici pentru a îmbunătăţi situaţia umanitară şi a minimiza prejudiciul cauzat civililor", precum şi „eforturile" pentru a favoriza eliberarea ostaticilor aflaţi încă în mâinile mişcării islamiste palestiniene Hamas.

SUA - un aliat istoric al Israelului - insistă din ce în ce mai mult ca Israelul să favorizeze operaţiuni mai direcţionate.

Preşedintele democrat Joe Biden şi-a exprimat public dezacordurile cu guvernul conservator condus de Benjamin Netanyahu.

Tot marţi, dar anterior, în timp ce armata israeliană îşi intensifica loviturile mortale asupra Fâşiei Gaza, şeful său de stat-major, Herzi Halevi, a afirmat că războiul va dura „încă multe luni".

Necesitatea „de a pregăti ziua de după”

Marţi, aceşti înalţi responsabili au discutat şi despre necesitatea „de a pregăti ziua de după, inclusiv chestiunea guvernării şi securităţii Fâşiei Gaza, despre un orizont politic pentru palestinieni şi o continuare a lucrărilor de normalizare", a mai declarat un oficial al Casei Albe.

Războiul dintre Israel şi Hamas a pus în aşteptare discuţiile cu privire la un posibil acord de normalizare între Israel şi Arabia Saudită, despre care prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, a spus în septembrie că se „apropie" pe zi ce trece, reaminteşte AFP.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite