Vicepreşedintele partidului fostului prim-ministru pakistanez Imran Khan a fost arestat

0
Publicat:

Vicepreşedintele partidului fostului prim-ministru pakistanez Imran Khan, Shah Mehmood Qureshi, a fost arestat sâmbătă, a anunţat un responsabil al Pakistan Tehreek-e-Insaf (PTI).

Imran Khan FOTO EPA EFE
Imran Khan FOTO EPA EFE

Shah Mehmood Qureshi, care a fost ministru al afacerilor externe în guvernul lui Imran Khan, a fost arestat în capitala pakistaneză, Islamabad, la scurt timp după ce a susţinut o conferinţă de presă în timpul căreia el a acuzat autorităţile că tărăgănează organizarea de noi alegeri.

Fostul prim-ministru pakistanez Imran Khan, înlăturat de la putere printr-o moţiune de cenzură în aprilie 2022, a fost el însuşi arestat pe 5 august şi condamnat la trei ani de închisoare pentru corupţie, o decizie menită să-l împiedice să participe la alegerile prevăzute pentru acest an.

Khan, care era urmărit în peste 150 de dosare judiciare după înlăturarea lui, este acuzat că a primit, în timp ce era la putere, cadouri cărora le-a subestimat valoarea înainte de a le revinde la preţ mare.

Noul şef al guvernului pakistanez a fost învestit de preşedintele Arif Alvi de Ziua Independenţei, în prezenţa prim-ministrului aflat la sfârşit de mandat Shehbaz Sharif.

Parlamentul pakistanez a fost dizolvat săptămâna trecută şi alegeri trebuie să aibă loc în următoarele 90 de zile, conform Constituţiei Pakistanului, însă guvernul a anunţat că actuala Comisie Electorală va avea nevoie de timp pentru a stabili circumscripţiile electorale.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite