UNESCO protejează 34 de situri culturale din Liban în fața bombardamentelor israeliene

0
Publicat:

UNESCO a anunţat că plasează sub „protecţie consolidată temporară” 34 de situri culturale din Liban, fiind ameninţate de bombardamentele israeliene. Organizația va acorda asistenţă financiară de urgenţă pentru salvarea patrimoniului ţării.

Situri arheologice
UNESCO oferă asistenţă pentru a proteja situri amenințate de război Foto Pixabay

Aceste situri culturale beneficiază de „cel mai înalt nivel de imunitate împotriva atacurilor şi utilizării în scopuri militare”, scrie în comunicatul de presă al organizaţiei.

Autoritățile din locurile plasate sub protecție vor primi asistență tehnică și financiară din partea UNESCO pentru a-și consolida protecțiile juridice. De asemenea, vor primi consultanță pentru a îmbunătăți măsurile de anticipare și gestionare a riscurilor și pentru a oferi instruire suplimentară reprezenților care se ocupă de administrarea acestor situri.

În plus, UNESCO monitorizează prin satelit siturile istorice și de patrimoniu, pentru a evalua starea lor de conservare și orice daune suferite, în parteneriat cu UNOSAT, Centrul Satelitului Națiunilor Unite.

Printre proprietăţile incluse sunt siturile arheologice Baalbek şi Tyr, înscrise în Patrimoniul Mondial, şi „în apropierea cărora au fost observate recent atacuri”, conform UNESCO. Alte situri şi monumente din oraşe vechi de mii de ani sunt de asemenea afectate, precum Saida, Anjar, palatul din Beiteddine şi Muzeul Naţional din Beirut.

Această decizie a fost luată într-o „sesiune extraordinară” a Comitetului pentru protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat a avut loc luni, la cererea Libanului, la sediul UNESCO din Paris.

UNESCO are o cooperare profundă şi de lungă durată cu Libanul. Nu vom precupeţi niciun efort pentru a oferi toată expertiza şi asistenţa necesare pentru protejarea patrimoniului său excepţional”, a declarat Audrey Azoulay, directorul general al organizaţiei.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite