Un ministru libanez pledează pentru “încetarea” afluxului de refugiaţi sirieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul libanez al Energiei, Gebran Bassil, a făcut apel, sâmbătă, la “încetarea” afluxului de refugiaţi sirieni în Liban, numărul estimativ al acestora fiind de 150.000.

“Anumite regiuni siriene sunt mai sigure decât Libanul, atunci de ce vin în Liban? Nu putem găzdui atât de mulţi refugiaţi”, a adăugat acest membru al Curentului Patriotic Liber, aliat al influentei mişcări şiite Hezbollah, apropiată de regimul sirian.

“Un plan de finanţare pentru refugiaţi a fost propus de Consiliul de Miniştri, dar toţi miniştrii au conchis că planul nu era bun. Drept urmare, a solicitat încetarea” afluxului de refugiaţi, a explicat oficialul într-o conferinţă de presă transmisă în direct de posturile de televiziune.

Turcia, care are un teritoriu mai vast, a fixat un plafon, a subliniat Bassil. “Ar putea oare Statele Unite ale Americii să primească 50 de milioane de mexicani?”, a întrebat el retoric. Pe de altã parte, Guvernul a decis joi sã nu îşi închidă frontiera cu Siria, căzută pradă unui război civil de durată.

Potrivit ONU, peste 156.000 de sirieni s-au refugiat în Liban în cei aproape trei ani de violenţe. Dar, a punctat Bassil, aceastã cifră “nu ţine cont decât de refugiaţii înregistraţi oficial”.

Potrivit publicaţiei “The Daily Star”, Bassil a fost criticat, recent, pentru că a sugerat că graniţele Libanului ar trebui închise pentru refugiaţi, în condiţiile în care ţara este incapabilă să răspundă solicitărilor miilor de oameni .

Pentru a îmbunătăţi situaţia refugiaţilor, Guvernul a aprobat, joi, un plan pentru a acoperi costurile de 180 de milioane de dolari pe care Libanul nu le poate suporta.

Bassil a respins propunerea, alături de alţi miniştri ai Curentului Patriotic Liber, sugerând în schimb închiderea frontierelor cu Siria, ca măsură pentru a opri afluxul de refugiaţi.

În timpul conferinţei, acesta a mai spus că Libanul ar trebui să adopte măsurile impuse de Turcia, de pildă, care le pune refugiaţilor anumite condiţii şi limitează numărul persoanelor cărora le poate oferi adăpost.

În ce priveşte problemele de securitate create de prezenţa refugiaţilor sirieni în Liban, Bassil l-a citat pe ministrul de Interne, Marwan Charbel, care a spus că în ţară există tabere de antrenament pentru luptători.

Ministrul de Interne însuşi a vorbit despre taberele de antrenament pentru luptătorii sirieni. Şi am văzut sirieni care luptau în Tripoli, fără a mai vorbi despre faptul că armata a reţinut sireni care luptau în Qasqas, sunt aceştia cu adevărat refugiaţi?”, a întrebat el.

Ca parte din planul guvernamental pentru refugiaţi, Adnan Mansour l-a contactat, sâmbătă, pe şeful Ligii Arabe, Nabil Elaraby şi l-a pus la curent cu privire la situaţia refugiaţilor sirieni, informându-l totodată că “va trimite un memo care stipulează dorinţa Libanului de a face apel la o reuniune în regim de urgenţă a miniştrilor de Externe arabi pentru a discuta problema”.

Elaraby, potrivit biroului de presă al lui Mansour,  a spus că va îndeplini solicitarea în următoarele zile.

Printre altele, Bassil a mai vorbit despre experienţa Libanului cu refugiaţii şi a afirmat că ţara trebuie să înveţe din propria istorie. “Nu ne putem detaşa de experienţele anterioare, precum cea avută cu palestinienii, deşi circumstanţele erau diferite. Dar rezultatul trebuie luat în considerare”, a continuat ministrul.

Acesta a adăugat că, atunci când palestinienii au sosit în Liban în 1949, nimeni nu a crezut că vor rămâne.

“Tot ce vrem este ca  palestinienii să aibă dreptul să se întoarcă”, a spus el.

Bassil a aruncat, de asemenea, umbre de îndoială asupra acuzaţiilor îndreptate asupra lui.

Ne-au numit rasişti şi sectanţi şi au spus că remarca noastră serveşte unor scopuri electorale. Acest răspuns ne-a sporit îndoielile, situaţia nu este normală şi cineva profită de acest aflux”, a mai spus el. 

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite