Un festival de yoga a reunit 150 de milioane de persoane într-o singură noapte. Audiența, mai mare decât la Premiile Grammy VIDEO

0
Publicat:

Peste 150 de milioane de persoane din mai bine de 190 de ţări au stat treze până târziu în acest weekend pentru a se bucura de unul dintre cele mai populare festivaluri de yoga desfăşurate în sudul Indiei, transmite duminică EFE.

Festivalul, care a inclus meditaţii ghidate de celebrul guru indian Sadhguru Jaggi Vasudev, a oferit un spectacol de muzică şi dans care a ţinut toată noaptea, pentru celebrarea uneia dintre cele mai importante date din calendarul spiritual, a indicat într-un comunicat Isha Foundation, organizatoarea evenimentului, înfiinţată de Sadhguru, transmite Agerpres.

Festival FOTO Tanima Bardhan/Facebook
Festival FOTO Tanima Bardhan/Facebook

Centrul Isha Yoga, un complex uriaş din oraşul Coimbatore, în statul Tamil Nadu din sudul ţării, a fost locul de desfăşurare a mega-evenimentului, difuzat în întreaga lume în 22 de limbi şi, pentru prima dată în istoria sa, a fost proiectat pe unele ecrane din săli de cinematograf din India.

Conform transmisiunilor online, "audienţa din acest an, de 150 de milioane de spectatori, a fost de opt ori mai mare decât cea a premiilor Grammy (16,9 milioane de persoane în 2024)", se arată în comunicat.

Alături de un bust de 34 de metri al lui Adiyogi sau "primul yoghin", înregistrat drept cel mai mare din lume în Cartea Recordurilor Guinness, a avut loc "cea mai întunecată noapte a anului", numită astfel deoarece, potrivit tradiţiei yoghine, "există o creştere naturală a energiei în întreaga lume, iar a rămâne treaz, cu coloana vertebrală dreaptă, poate favoriza bunăstarea interioară şi creşterea spirituală", se arată în comunicat.

Pentru a încuraja publicul să nu adoarmă, zecile de mii de participanţi s-au bucurat de spectacole de muzică live susţinute de artişti internaţionali, precum şi de mai multe meditaţii ghidate de Sadhguru pe parcursul serii.

La eveniment au luat parte, de asemenea, personalităţi politice din India, precum vicepreşedintele indian Jagdeep Dhankhar, care i-a mulţumit lui Sadhguru pentru că i-a inspirat pe tineri să perpetueze arta yoga, "dar şi să ducă yoga în fiecare colţ al lumii".

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite