Un cutremur cu magnitudinea 6,6 s-a produs în apropierea arhipelagului Tonga

0
Publicat:

Un seism cu magnitudinea de 6,6 a zguduit arhipelagul Tonga din Pacificul de Sud, a anunţat Serviciul Seismologic al Statelor Unite (USGS), scrie AFP, notează AGERPRES.

Seismograf FOTO: Shutterstock
Seismograf FOTO: Shutterstock

Cutremurul s-a produs la ora locală 09.47 (duminică, 20.47 GMT), la o adâncime de aproximativ 112 de kilometri, potrivit USGS, şi la mai puţin de 200 de kilometri nord de Nuku'alofa, capitala arhipelagului Tonga.

Momentan nu au fost raportate pagube în Tonga.

Centrul de alertă împotriva tsunamiurilor din Pacific a precizat că seismul, care s-a produs în apropierea insulelor slab populate Kao şi Tofua, nu ar urma să provoace un tsunami.

Mary Lyn Fonua, o locuitoare din Nuku'alofa care se afla la locul ei de muncă când a avut loc cutremurul, a declarat pentru AFP că imobilul cu două etaje în care se afla s-a zguduit puternic pentru câteva secunde.

„Am fost apoi evacuaţi pe un teren mai înalt. Locuitorii se simt nervoşi”, a adăugat ea.

Seismele sunt frecvente în acest arhipelag cu 1000.000 de locuitori situat pe „Cercul de Foc al Pacificului”, o zonă cu activitate seismică şi vulcanică intensă, întinsă din Japonia până în bazinul Pacificului, trecând prin Asia de Sud-Est.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite