Ucraina şi SUA, în „faza finală” a negocierii acordului mineralelor. Trump a cerut Ucrainei 500 de miliarde de dolari, sumă respinsă de către Kiev

0
Publicat:

Ucraina şi Statele Unite se află într-o ”fază finală” a negocierii unui acord care să dea Washingtonului acces la minerale ucrainene în schimbul unei protecţii, care se află în centrul unor tensiuni între Kiev şi Washington, anunţă luni, la marcarea a trei ani de război, Guvernul ucrainean.

Volodimir Zelenski și Donald Trump FOTO: Arhivă
Volodimir Zelenski și Donald Trump FOTO: Arhivă

Echipele ucraineană şi americană sunt în faza finală a negocierilor acordului mineralelor”, anunţă pe X vicepremierul Olga Stafanişîna.

Negocierile au fost foarte constructive, iar aproape toate detaliile-cheie au fost finalizate”, dă ea asigurări, scrie news.ro.

Acest dosar a declanşat tensiuni puternice cu administraţia lui Donald Trump, care exercită presiuni asupra Ucrainei pentru ca să semneze acest acord, lucru pe care Kievul l-a refuzat în lipsa unor garanţii de securitate ale părţii americane şi din cauza unor condiţii financiare defavorabile Ucrainei.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a exclus din nou, duminică, să semneze un text pe care să-l plătească ”zece generaţii de ucraineni”.

Preşedintele american Donald Trump insistă că vrea să recupereze suma de bani furnizată ca ajutor Kievului de începutul Războiului din Ucraina şi un acces la resurse miniere ucrainene - după ce s-a aliniat poziţiei Rusiei, care consideră Ucraina vinovată de declanşarea războiului şi care a deschis negocieri cu Moscova la care nu participă nici Ucraina şi nici Europa.

El a cerut Ucrainei 500 de miliarde de dolari, o sumă respinsă de către Kiev.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski anunţa duminică faptul că ajutorul american furnizat de la începutul invaziei ruse se ridică la aproximativ 100 de miliarde de dolari şi că a fost acordat în principal sub formă de donaţii de către administraţia lui Joe Biden.

El a anunţat duminică progrese în aceste negocieri.

Sperăm ca liderii americani şi ucraineni să poată semna” acest acord ”la Washington cât mai rapid posibil, pentru a ne demonstra angajamentul în următorii zeci de ani”, a anunţat luni Stefanîşina.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite