Trump spune că președintele Iranului a solicitat un armistițiu. Condiția pe care o pune SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele american Donald Trump a scris miercuri, într-o postare pe platforma sa Truth Social, că omologul său iranian a solicitat un armistițiu, dar că SUA nu îl va accepta decât cu condiția redeschiderii Strâmtorii Ormuz, relatează agențiile internaționale de presă.

Donald Trump shutterstock 2591233781 jpg

Trump a afirmat, înaintea unui discurs așteptat miecuri, că liderii Iranului au solicitat un armistițiu, el referindu-se în mesajul său la „președintele noului regim din Iran”, în ciuda faptului că nu există o schimbare confirmată în conducerea țării. El a adăugat că orice încetare a ostilităților depinde de un singur lucru: ca această rută maritimă crucială să fie „deschisă, liberă și sigură”.

„Preşedintele Noului Regim din Iran, mult mai puţin Radicalizat şi mult mai inteligent decât predecesorii săi, tocmai a cerut Statelor Unite ale Americii un ARMISTIŢIU! Îl vom lua în considerare când Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă, liberă şi fără obstacole. Până atunci, aruncăm Iranul în nefiinţă, sau cum se spune, înapoi în Epoca de Piatră!!! Preşedintele DJT”, a scris președintele american.

Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi, într-un interviu acordat Al Jazeera și difuzat marți seară, a dat de înțeles că Iranul nu are intenția de a ceda și va continua să lupte. „Nu poți vorbi poporului iranian în limbajul amenințărilor și al ultimatumurilor”, a spus acesta. „Nu stabilim termene-limită pentru a ne apăra.”

Declarațiile contradictorii evidențiază incertitudinea din jurul conflictului în curs, în timp ce ambele părți transmit public mesaje dure, dar lasă deschisă posibilitatea negocierilor. Cele mai recente comentarii ale lui Trump par să marcheze o schimbare față de sugestiile anterioare că ar putea încheia războiul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz, o arteră vitală pentru transportul global de petrol.

Între timp, piețele financiare au reacționat la semnalele mixte venite de la Washington. Acțiunile americane au crescut miercuri, după un puternic avans în ziua precedentă, indicele Dow Jones urcând cu 363 de puncte, sau 0,8%. S&P 500 și Nasdaq au înregistrat, de asemenea, creșteri. Prețurile petrolului au scăzut, țițeiul Brent coborând cu 2%, până la aproximativ 102 dolari pe baril, după ce atinsese anterior valori mai ridicate în cursul săptămânii.

Între timp, Pentagonul pregătește o serie de opțiuni militare pentru președintele american, în timp ce desfășoară forțe suplimentare în regiune. USS Tripoli, cu aproximativ 5.000 de marinari și pușcași marini la bord, a ajuns deja în Orientul Mijlociu și acestui distrugător li se vor alătura USS Boxer și alte nave. Mii de parașutiști din Divizia 82 Aeropurtată, alături de forțe speciale, au fost, de asemenea desfășurați în regiune.

Trump urmează să susțină miercuri seară un discurs, în care este așteptat să facă un anunț privind încheierea războiului, însă incertitudinea privind obiectivele SUA în războiul cu Iranul persistă. El a sugerat, de asemenea, o reevaluare a rolului Statelor Unite în NATO.

De la începutul conflictului, Trump a transmis o serie de mesaje adesea contradictorii - de la declarații de victorie, la amenințări cu distrugerea infrastructurii energetice a Iranului, dar și ultimatumuri pentru a da Teheranului șansa să ajungă la un acord. Oficialii americani și-au exprimat un optimism prudent în privința eforturilor diplomatice, însă liderii iranieni au minimalizat constant existența unor negocieri formale, susținând că schimbul de mesaje nu constituie „negocieri”.

Vicepreşedintele legislativului: Liderul suprem Mojtaba Khamenei nu a autorizat negocieri pentru o încetare a focului 

„Deciziile privind războiul, pacea sau eventualele negocieri aparțin exclusiv liderului suprem, iar până acum nu a fost aprobat niciun dialog”, a declarat miercuri vicepreședintele Parlamentului iranian, Ali Nikzad, în cadrul unei intervenții publice în orașul Tafresh, din centrul Iranului, citat de presa locală.

Oficialul a subliniat că nu există discuții în desfășurare cu Washingtonul privind un armistițiu și a respins afirmațiile americane potrivit cărora ar exista negocieri cu președintele Parlamentului iranian, Mohammad Baqer Qalibaf. Acestea, a spus el, „nu sunt adevărate și reprezintă doar încercări de a crea diviziuni” în interiorul Iranului.

„Nu va exista niciodată o negociere. Nu îl vom slăbi pe Trump până când nu răzbunăm sângele liderului musulmanilor lumii”, a declarat Nikzad, făcând referire la uciderea lui Ali Khamenei de către Israel în prima zi a conflictului, pe 28 februarie.

Declarațiile sale vin după ce, marți seară, președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a afirmat că țara sa este dispusă să pună capăt războiului cu SUA și Israel dacă primește garanții că nu vor mai avea loc alte atacuri.

„Suntem dispuși să încheiem acest război, cu condiția să existe garanții clare care să prevină orice nouă agresiune”, a declarat Pezeshkian într-o convorbire telefonică cu președintele Consiliului European, Antonio Costa.

În același timp, Ministerul iranian de Externe a recunoscut că au fost transmise mesaje către Washington prin intermediari, inclusiv Pakistanul.

China și Pakistanul au propus marți o inițiativă comună în cinci puncte pentru reducerea tensiunilor din Orientul Mijlociu. Planul include un armistițiu imediat, reluarea negocierilor de pace, protejarea obiectivelor civile, securizarea rutelor maritime și respectarea Cartei ONU.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite