Subcultura tinerilor cu "capetele rase"

Un film interzis multă vreme prezintă originile unei mişcări născute în Marea Britanie, care a degenerat cu timpul spre rasism şi violenţă în întreaga lume La sfârşitul anilor

Un film interzis multă vreme prezintă originile unei mişcări născute în Marea Britanie, care a degenerat cu timpul spre rasism şi violenţă în întreaga lume

La sfârşitul anilor 1960 şi la începutul anilor 1980, în Marea Britanie a apărut o subcultură a tinerilor, pe cât de stranie pe atât de enigmatică. Skinheads - tineri cu "capetele rase" şi cizme de piele - şi-au făcut apariţia pe străzi în atitudini provocatoare şi de intimidare.

Ceea ce la început s-a dorit a fi un fel de fraternitate muncitorească a degenerat, mai târziu, în rasism şi violenţă. La treizeci de ani după ce fenomenul a irupt, semănând teroare, "pericolul skin" se întoarce, de astă dată însă marginal, mişcarea constituind subiectul unor cărţi, expoziţii şi al unui film-şoc: "This is England". Fenomenul în sine a fost exportat în Europa, SUA, Extremul Orient. Între timp, "capetele rase" s-au împuţinat pe străzile din Marea Britanie.

Filmul-eveniment "This is England", lansat recent în Franţa, a fost interzis cel puţin 18 ani în Marea Britanie, din cauza rasismului şi violenţei pe care le zugrăveşte. Prezentat drept "o poveste tristă, dureroasă şi uneori caraghioasă" de "The Guardian", lungmetrajul realizat de Shane Meadows este considerat "intransigent în explorarea subculturii britanice şi tribale".

Acţiunea acestuia este plasată în 1983 şi reconstituie povestea unui adolescent al cărui tată a murit în războiul din Malvine şi găseşte o a doua familie într-o bandă de skinheads. Este primul film care prezintă obiectiv fenomenul, fără să-l condamne sau să-l glorifice.

Pune în evidenţă "conflictele de camaraderie", "tensiunile născute din afirmarea virilităţii, a excesului de hormoni şi ideile de extremă dreaptă" pe fondul verii anului 1983, când Marea Britanie îşi revenea după războiul Malvinelor, scrie presa engleză.

Un mod de viaţă

Subcultura "Skinheads" este un fel de combinaţie a altor două subculturi, "Rude Boys" şi "The Mods". "Rude Boys" erau tinerii de culoare care ascultau muzică jamaicană (reggae, ska şi rocksteady). "The Mods" erau tineri englezi, pasionaţi de scutere. Cele două subculturi au fuzionat în condiţiile unui aflux de emigranţi jamaicani în Anglia anilor '60.

Primii skinheads şi-au făcut apariţia începând din 1967, dar, conform enciclopediilor de specialitate, 1969 este confirmat drept anul afirmării acestei subculturi. Tinerii rebeli şi-au spus "69 skinheads" sau "the spirit of 69". Au adoptat muzica ska şi reggae şi vestimentaţia "Mods".

La acea vreme, majoritatea tinerilor englezi skinheads proveneau din mediile muncitoreşti. Această tendinţă s-a menţinut până în 1974. A fi skinhead era perceput drept un mod de viaţă. Grupul de skinheads însemna o a doua familie, fidelitate faţă de valorile proprii şi un cod de onoare inspirat de la marinari, care erau numiţi "skinheads" în al Doilea Război Mondial.

De la "hooligans", la rasism

În perioada 1969-1974 nu a existat rasism şi politică în subcultura skinheads. Tinerii care îmbrăţişau mişcarea voiau numai să se distreze, să danseze pe stradă, să se simtă bine la partidele de fotbal. Ei au dat startul în luarea cu asalt a barurilor înainte de meciuri şi cu timpul au devenit implicaţi în violenţele de pe stadioane. "Capetele rase" din perioada de început au rămas în istorie sub denumirea de "skinheads tradiţionali". După 1974, skinheads au căpătat numele "bootboys" şi "suedeheads", fiindcă purtau bocanci şi nu se tundeau.

Din 1979, izbucneşte al doilea val al mişcării. Tinerii se tund din nou la piele, poartă blugi, geci de aviator, bretele şi tricouri polo. Ascultă muzică Oi! În rândul lor nu mai sunt persoane de culoare, sunt numai albi din cartierele periferice. Şomajul şi sărăcia îndreaptă mişcarea spre rasism. Ajung să fie racolaţi de grupuri teroriste, iar ziarele le atribuie agresiuni împotriva emigranţilor. Dar nu toţi skinheads au fost sau sunt rasişti şi violenţi.

"Capetele rotunde", din vremea lui Cromwell

Cuvântul skinhead (tuns la piele) provine de la englezul "skin" - care înseamnă piele - şi "head", cap. La origini, cuvântul englezesc combinat desemna un tânăr proletar britanic tuns foarte scurt. În timpul Războiului Civil din Anglia (1642-1649), partizanii Parlamentului, conduşi de Oliver Cromwell, au fost numiţi "capete rotunde" de către duşmanii lor, din cauză că purtau părul scurt, spre deosebire de pletele lungi ale aristocraţilor, partizani ai regelui Carol I Stuart.

Asemănarea cu skinheads se opreşte aici, deoarece partizanii lui Cromwell, chiar dacă majoritatea făceau parte din zona populară, erau înainte de toate protestanţi puritani ce refuzau pretenţiile absolutiste ale regelui şi restabilirea catolicismului în Anglia. Skinheads se pot încadra însă în definiţia termenului similar care a apărut în secolul XX în presa din Marea Britanie.

Cuvântul desemna tineri vagabonzi proveniţi din cartierele sărace, care purtau părul scurt. În accepţiunea modernă, skinhead este unanim acceptat pentru desemnarea celor care fac parte din mişcarea de tineret apărută la sfârşitul anilor 1960.

Mişcarea a prins şi în Europa de Est

În ultimii ani, se constată un interes tot mai mare pentru subcultura skinheads, apar skinheads în aproape toate regiunile globului.

Fenomenul este prezent din ce în ce mai mult în Malaysia şi Japonia. În Malaysia se estimează că ar fi peste 5.000 de skinheads, iar în Japonia ar fi mai multe grupuri de skinheads decât în toată Europa. "Capetele rase" sunt destul de răspândite şi în estul Europei, după căderea comunismului, mai ales în Polonia şi Cehia.

Mai nou sunt şi în Ungaria, care numără acum peste 200 de skinheads antirasişti. Pare ciudat că în ţări precum Rusia şi Polonia, ţări care au suferit mult în timpul ocupaţiei naziste, majoritatea skinheads sunt neonazişti. În România se vorbeşte foarte puţin de subcultura skinheads, deşi tinerii atraşi de aceasta nu lipsesc cu desăvârşire.

Expertul Dick Hebidge, din Marea Britanie - ţara de origine a fenomenului - spune că "astăzi, stilul skinhead are mai degrabă tendinţa de a deveni o mişcare internaţională pro-albi". El adaugă că, în 2007, "este din ce în ce mai greu să devii skinhead în deplină inocenţă, adică să ignori ascociaţiile pe care le fac cei mai mulţi oameni între skinheads şi militanţii rasişti de extremă dreapta".

De la muzică la politică

Astăzi, mişcarea skinheads este profund divizată şi heteroclită. Dar este dificilă diferenţierea tinerilor care o îmbrăţişează, în condiţiile în care codurile vestimentare sunt similare, în ciuda tendinţelor politice foarte diferite. Subcultura skinheads este fundamentată, însă, pe un suport muzical. Textul cântecelor, coperta discurilor, logourile şi sloganele permit localizarea politică.

Sensibilităţile politice ale "capetelor rase" merg de la extrema stângă la extrema dreaptă, trecând prin stânga şi dreapta clasice. Unii sunt democraţi, alţii sunt atraşi de discursurile radicale ale dictaturilor de tip marxist-leninist sau naţional-socialist.

Unii sunt rasişti, alţii antirasişti. Unii sunt atei sau agnostici, alţii au îmbrăţişat alte religii. Dincolo de marea diversitate, există un numitor comun: sunt, în general, indivizi proveniţi din clase sociale modeste sau de mijloc şi sunt mândri de originile lor sociale. Susţin o echipă de fotbal, a oraşului sau a ţării lor, sunt predispuşi spre provocare şi încăierare, se implică în activităţi legate de muzică sau fotbal.

Atracţia extremei drepte

Odată cu apariţia muzicii punk-rock, în 1977, şi a şomajului care a afectat Europa în anii 1970, mişcarea skinheads s-a politizat în mare parte. A început marea opoziţie, în plan muzical, între skinheads de extremă dreapta şi cei de extremă stânga, primii fiind seduşi de textele neonaziste ale grupului Skrewdriver, ceilalţi, de trupe precum The Class sau The Oppressed.

Unii skinheads au fost atraşi de partide de extremă dreapta tradiţionaliste, cum ar fi Frontul Naţional sau Mişcarea Naţională Republicană în Franţa. Naţionalismul uneori exacerbat i-a apropiat pe unii de mişcarea White Power (rasistă şi nazistă). Alţii se opun Islamului sau imigranţilor maghrebieni, pakistanezilor, turcilor…

Naziskins, rasişti - SHARP, antirasişti

Dintre skinheads de extremă dreapta fac parte naziskins sau "Boneheads" (care este un termen peiorativ). Ei au fost foarte activi în Franţa anilor 1985-1995. Sunt vizibili în Scandinavia, Germania de Est (fosta RDG), în unele regiuni din SUA (organizaţi în reţele împreună cu alte organizaţii, cum ar fi Ku Klux Klan), în Europa de Est (îndeosebi în Rusia, Polonia şi Serbia).

Look-ul naziskins se distinge de aspectul skinheads original. Tinerii extremişti poartă îmbrăcăminte paramilitară, însemne naziste (svastica sau crucea celtică etc). Sunt acuzaţi adesea de agresiuni care ajung până la crime. În cadrul mişcării skinheads de extremă stângă este încadrată uneori mişcarea SHARP (Skinheads Against Racial Prejudice).

Dar nu toţi tinerii din această categorie se recunosc a fi înregimentaţi politic sau de stânga. În anii '90, skinheads SHARP francezi au fost apropiaţi de Ras "Front. În SUA, skinheads SHARP au manifestat împotriva rasismului şi homofobiei.

Anarhiştii RASH

Fondată la New York, la începutul anilor '90, mişcarea RASH (Red and Anarchist Skinheads) regrupează redskins (skinheads de extremă stânga) europeni şi latino-americani. Cea mai mare parte a skinheads RASH gravitează în jurul mişcărilor anarhiste.

Dintre skinheads de extremă stângă fac parte şi italienii din Banda Bassotti, Erode, Los Fastidios sau Nabat, germanii Stage Bottles, grupurile catalane marxiste Opcio K-95 şi Pilseners, madrilene Kaos Urbano, Guerilla Oi! sau Non Servium, bascii Suburban Rebels sau Mossin Nagant, grupurile pariziene Brigada Flores Magnon şi Ya Basta! sau Los Foiros şi Redweiler din Bordeaux.