Separatiştii din Nagorno-Karabah declară mobilizarea parţială, pe fondul fricţiunilor cu Azerbaidjanul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Autorităţile separatiste din enclava etnică armeană Nagorno-Karabah au declarat miercuri mobilizarea parţială, pe fondul unor fricţiuni în creştere cu Azerbaidjanul, a anunţat biroul preşedintelui Republicii Arţah (Nagorno-Karabah) separatiste, citat de Reuters.

Lupte au izbucnit în ultimele zile în acest teritoriu, recunoscut internaţional ca parte a Azerbaidjanului, Baku susţinând că a ucis 4 soldaţi separatişti şi a rănit alţi 15.

Nagorno-Karabah s-a desprins de Azerbaidjan cu sprijinul Armeniei după un sângeros conflict etnic post-sovietic la începutul anilor 1990. În 2020, Azerbaidjanul a lansat un al doilea război în regiune, recâştigând cu succes o parte din teritoriul controlat de separatiştii susţinuţi de Armenia, aminteşte Reuters.

În virtutea termenilor încetării focului, militari ruşi de menţinere a păcii au fost desfăşuraţi pentru a proteja restul teritoriului deţinut de separatişti. Cu toate acestea, încetarea focului este încălcată în mod regulat.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite