Sclavia modernă, o realitate jenantă a lumii de azi

Rapoartele Naţiunilor Unite şi ale organizaţiilor de apărare a drepturilor omului susţin că 27 milioane de oameni de pe glob se află în această situaţie "Sclavia" este un cuvânt

Rapoartele Naţiunilor Unite şi ale organizaţiilor de apărare a drepturilor omului susţin că 27 milioane de oameni de pe glob se află în această situaţie

"Sclavia" este un cuvânt care, de cele mai multe ori, trezeşte amintiri întunecate dintr-o epocă apusă. Lui îi sunt asociate chipuri chinuite de negri şi scene crude de pe plantaţiile de bumbac din sudul Statelor Unite. Sau scene din filme istorice cu prizonieri ai vreunui tiran antic, trăgând înlănţuiţi la galere.

Pentru cei mai mulţi, comerţul cu sclavi de pe continentul african reprezintă cea mai apropiată definiţie pentru fenomenul sclaviei. Din păcate, realitatea lumii în care trăim contrazice aceste reprezentări tradiţionale. Din ce în ce mai multe organizaţii umanitare sau de apărare a drepturilor omului denunţă sclavia modernă, o "boală" de pe urmă căreia unii suferă, iar alţii fac averi.

Rapoartele organizaţiilor de apărare a drepturilor omului definesc sclavii moderni drept contemporani ai noştri care muncesc fără a fi plătiţi, sunt ţinuţi captivi sub ameninţarea violenţei şi sunt obligaţi să ducă o viaţă de mizerie. Deşi, oficial, sclavia este interzisă în toate ţările, numărul sclavilor la nivel mondial este îngrijorător: se estimează că este vorba despre 27 milioane de oameni cu acest nedorit statut.

Numărul real nu este însă cunoscut cu exactitate. UNICEF (United Nations Childrens Fund) estimează că aproximativ 218 milioane de copii sunt exploataţi anual pe glob, la care se adaugă în jur de 300.000 de copii-soldat, unii cu vârste sub 10 ani, folosiţi în peste 30 de zone de conflict de pe glob.

Asia, patria sclaviei moderne

Majoritatea sclavilor zilelor noastre provin din Asia de Sud, în special din India, Pakistan, Bangladesh şi Nepal. Milioane de copii indieni sunt "donaţi" chiar de familiile lor, pentru a deveni "sclavi domestici". Sunt copii care, sub pretextul că vor primi educaţie şi o viaţă mai bună, ajung să lucreze de dimineaţă până seară în gospodăriile "binefăcătorilor" lor.

Deşi există o lege care interzice indienilor să-şi trimită la muncă copiii sub 14 ani, ministrul de resort apreciază că, la momentul actual, 12,6 milioane de minori cu vârste între 5 şi 14 ani lucrează în această ţară - o cifră-record la nivel mondial. Un raport al Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), numit "Alianţa Globală Împotriva Muncii Forţate", subliniază că, deşi cel mai mare număr de sclavi provine din ţările sărace din Asia şi America Latină, există mai mult de 350.000 de cazuri înregistrate în lumea industrializată.

O practică regăsită şi în Europa

Sclavia modernă nu reprezintă o necunoscută nici pentru Europa. O serie de cercetări finanţate de guvernul britanic, de pildă, arată că, în 2003, în această ţară erau traficate pentru prostituţie 4.000 de persoane. Recent, publicaţia " The Independent" scria că sute de copii din Africa sunt aduşi ilegal în Marea Britanie pentru a fi folosiţi apoi ca sclavi.

Primul caz făcut public al unui copil adus ilegal în Marea Britanie a fost cel al unei fetiţe nigeriene, în anul 1995. Deşi au trecut 12 ani de atunci, nimeni nu a fost inculpat în cazul copiilor traficaţi de pe Continentul Negru. Statisticile recente demonstrează că sute de copii au fost aduşi din Nigeria, Ghana şi Uganda de traficanţi profesionişti. În cele mai multe cazuri, copiilor li se promit condiţii mai bune de trai şi acces la educaţie. După sosirea în Marea Britanie, sunt ţinuţi ascunşi şi forţaţi să devină servitori sau, mai rău, să se prostitueze.

Copiii lucrează fără a fi plătiţi şi sunt bătuţi dacă nu îşi fac treaba. Vernon Coaker, secretar de stat în Ministerul de Interne britanic, a recunoscut că guvernul mai are multe de făcut în această problemă. "Studiile arată că traficul de copii nu se diminuează.

Este un semnal negativ că există cazuri de copii folosiţi în sclavia modernă." România şi Bulgaria se numără printre "sursele principale" ale traficului de persoane, potrivit unei liste întocmite de Naţiunile Unite. Un aspect care nu trebuie ignorat este însă că pentru fiecare fată/femeie traficată există şi un bărbat, un client gata să plătească pentru servicii sexuale, fără să pună prea multe întrebări.

Pepiniera africană

Estimările arată că între 200 şi 800.000 de oameni sunt traficaţi anual de pe continentul african. Ţara cea mai afectată este Mauritania unde, deşi sclavia a fost interzisă oficial în 1981 şi în ciuda legilor care pedepsesc aspru negustorii de sclavi, fenomenul nu a fost eradicat. În condiţiile în care populaţia acestei ţări este în majoritate nomadă, este destul de greu să se ţină evidenţa persoanelor care "dispar".

Nici în Nigeria lucrurile nu sunt mai roz. Din datele organizaţiei "Anti-Slavery International" reiese că 43.000 de persoane au statut de sclavi în Nigeria. Reprezentanţii Human Rights Watch dau ca exemplu ţările vest-africane, unde copiii-sclavi sunt obligaţi să lucreze în mine, ajung pe străzi sau sunt "expediaţi" în Europa, unde mulţi ajung sclavi sexuali.

Copiii săraci din mediul rural sunt trimişi să "locuiască" la rude mai bogate, la oraş. Specialiştii comentează că, deşi există şi exemple de copii care au avut parte de experienţe pozitive, în general, sistemul este unul de exploatare şi abuz. Raportul HRW citează cazul unei fete de 15 ani, trimisă să lucreze ca ajutor în gospodăria unei rude, în capitala statului Guineea. Fata a mărturisit cum era violată de soţul femeii, de fiecare dată când soţia lipsea de acasă. Numeroase sunt şi cazurile copiilor care ajung slugi în casele celor mai avuţi, unde se ocupă de treburile gospodăriei.

Jucării sexuale pentru politicieni

Aproximativ 200.000 de femei şi copii din această ţară sunt victimele traficului cu carne vie. Cazul fetiţelor cu vârste între opt şi 13 ani, infestate cu HIV în urma abuzurilor sexuale la care au fost supuse de membri marcanţi ai scenei politice cambodgiene, dar şi de alţi bărbaţi "de bine", a ajuns de notorietate în urma demersului iniţiat de Mary Robinson, fost Înalt Comisar ONU pentru Drepturile Omului.

Faptul că bărbaţilor le era permis să întreţină relaţii sexuale cu fete mai mici de 14 ani era cunoscut şi acceptat. Situaţia din Cambodgia nu este însă singulară, ci reprezintă o realitate în multe alte ţări de pe glob.

Munca "zălog"

Cei care atrag forţa de muncă care apoi să fie folosită în regim de "sclavie" recurg la mai multe tertipuri între care cel mai cunoscut este ademenirea cu împrumuturi băneşti imposibil de returnat la data fixată. Majoritatea celor păcăliţi nu-şi vor mai putea plăti integral datoria, care va fi transmisă urmaşilor. Aceştia vor fi obligaţi să muncească în contul datoriei.

Mulţi copii ajung în această situaţie din cauza sărăciei în care trăiesc familiile lor. Statisticile indicau un număr de 15 milioane de "copii zălog" la sfârşitul secolului XX. În categoria "muncitorilor zălog" intră şi imigranţii ilegali, toţi în căutarea unui trai mai bun, exploataţi de cei care i-au introdus ilegal în ţările vestice. Ei nu au curajul să-i denunţe pe cei care-i folosesc, de teama de a fi deportaţi. Grupurile care militează pentru drepturile omului vorbesc despre 20 milioane de persoane aflate în această situaţie la sfârşitul anilor '90.

Partea întunecată a globalizării

Într-un interviu acordat BBC, Mary Robinson afirma că sclavia modernă reprezintă "partea întunecată a globalizării". "În fiecare zi, în multe din ţările lumii, femei şi copii sunt cumpăraţi şi vânduţi, luaţi cu forţa, obligaţi să trăiască în promiscuitate, exploataţi şi cufundaţi în mizerie totală. Vieţile acestor sărmani sunt scurtate de boli şi pericolele la care sunt expuşi zilnic. Această problemă se extinde. Este din ce în ce mai organizată de criminali şi are legătură cu drogurile şi terorismul", atrăgea atenţia fostul oficial al Naţiunilor Unite.

Cazul Benetton

Firma "Benetton Group", cunoscută publicului mai ales datorită reclamelor controversate prin care îşi promovează confecţiile, s-a aflat în centrul unui scandal de proporţii în 1998. Firma a fost acuzată că folosea copii cu vârste între 11 şi 13 ani în fabricile Bermuda Tekstil din Istanbul. Atât legea turcă, cât şi prevederile convenţiilor internaţionale privind munca interzic angajarea copiilor sub 14 ani.

După ce un sindicat turc a făcut publice neregulile din interiorul firmei, Benetton şi-a suspendat înţelegerea cu subcontractorul turc. Mai târziu, aceeaşi companie a stârnit o "furtună" pe plan internaţional când Kappa Company, parţial proprietate a Benetton, a propus înfiinţarea unei fabrici de confecţii în teritoriile palestiniene. După ce activiştii drepturilor omului s-au opus iniţiativei, subliniind că este vorba despre violarea clară a acordurilor internaţionale stabilite cu ocazia celei de-a patra Convenţii de la Geneva, Kappa a renunţat la plan.

Cazul Benetton este doar unul dintre multe altele de acest fel. Sunt de notorietate companiile americane descoperite că lucrau "la negru", folosind mexicani intraţi ilegal pe teritoriu american, dar şi cazurile corporaţiilor care îşi deschid filiale în zonele sărace de pe glob şi profită de localnici, prea săraci pentru a mai ridica pretenţii.

Ambasada SUA de la Bagdad

Un exemplu mai recent este cel al scandalului generat de construcţia Ambasadei SUA din Bagdad. Rapoarte devenite publice vorbesc despre cei aproape 900 de muncitori folosiţi la construirea modernului complex şi despre condiţiile inacceptabile în care muncesc aceştia. Acuzaţiile conform cărora muncitorii îşi desfăşoară activitatea în condiţii de sclavie este ironică, mai ales că Administraţia Bush se angaja cu câţiva ani în urmă să combată exploatarea oamenilor în condiţii de sclavie.

Mai mult, muncitorii ar fi fost aduşi forţat din Asia şi Africa, lăsaţi fără acte, bătuţi şi obligaţi să trăiască în mizerie. Aceste acuzaţii sunt susţinute de declaraţiile unor foşti angajaţi ai firmei care efectuează construcţia şi care susţin că muncitorii sunt abuzaţi fizic şi verbal, intimidaţi, penalizaţi pentru motive ridicole şi puşi să muncească până la epuizare.

Târgul de la porţile Lisabonei

Primii apar când soarele nici nu a răsărit bine. Vizibil marcaţi de efortul din ziua precedentă, abia se târăsc până la periferia Lisabonei. Cu rucsacurile peticite atârnate de umăr, vreo sută de imigranţi, cei mai mulţi clandestini, se adună, târâş-grăbiş sub viaductul de la Campo Grande, în nordul capitalei portugheze. Acolo, în fiecare zi de luni are loc recrutarea forţei de muncă ilegale pentru şantierele antreprenorilor lusitani. Imaginile, surprinse de reporterii cotidianului "Correio da Manha", se referă la "târgul de sclavi" de la periferia Lisabonei, unde la fiecare început de săptămână se adună sute de brazilieni sau ucraineni care-şi vând forţa braţelor pe mai nimic.

Există şi samsari specializaţi, care îi cântăresc din ochi sau le pipăie muşchii pentru a le testa forţa şi rezistenţa, ca pe vremea vechilor târguri de sclavi. Condiţiile de muncă nu sunt negociabile, deoarece imigrantul ilegal nu are alternativă. Se merge pe principiul "vrei să câştigi un ban, bine; nu-ţi convine, altul la rând". Autorităţile mai fac câte un raid, dar degeaba. Peste o săptămănă, imigranţi, samsari şi patroni se adună din nou la târgul de sub viaduct.

În Portugalia, în acest moment există cam 100.000 de ilegali în această situaţie, majoritatea provenind din Brazilia."Mai avem încă şi astăzi negustori de sclavi. Ei nu mai consideră necesar să se afunde în pădurile din Africa pentru a căuta specimene rare care să le aducă o grămadă de bani la licitaţiile din Charleston, Cartagina şi Havana.

Ei recrutează pur şi simplu oameni disperaţi şi construiesc o întreprindere care să producă jachete, blugi, pantofi de sport, piese de automobile şi mii de obiecte pe care le pot vinde pe pieţe după bunul plac. Negustorul tradiţional de sclavi îşi spunea că are de-a face cu specii care nu erau pe de-a-ntregul umane, oferindu-le posibilitatea de a fi creştinaţi. Negustorul modern de sclavi se autoconvinge că oamenilor săraci le este mai bine să câştige un dolar pe zi decât să nu câştige nimic" (John Perkins, Confesiunile unui asasin economic).