Regele Charles și Regina Camilla ar putea avea parte de proteste în timpul vizitei din Canada de anul viitor. 81% dintre canadieni nu mai vor monarhie
0Regele Charles și Regina Camilla ai Marii Britanii se pot confrunta cu proteste în timpul unui turneu istoric pe care l-au planificat pentru anul viitor, au declarat surse citate de presa britanică.

Astfel, este de așteptat ca familia regală britanică să întâmpine o opoziție când va călători în Canada, în primăvara anului 2024, în prima vizită a regelui într-un teritoriu britanic de la încoronarea sa.
Sondajele indică faptul că publicul canadian susține din ce în ce mai puțin monarhia. Regina Camilla va călători cu Charles în turneu în mai, programat să dureze o săptămână, scrie GB News.
Consilierii regelui și oficialii Ministerului Afacerilor Externe au colaborat pentru a crea un program care să minimizeze, speră ei, ostilitatea republicană.
Surse din familia regală au relatat că au fost „ridicate preocupări serioase” cu privire la primirea pe care o vor primi Regele și Regina în America de Nord. Oficialii responsabili de călătorie pun că sunt "foarte conștienți" că aceasta va fi, probabil, "un test enorm al popularității regelui", mai ales că va fi prima vizită a regelui într-un teritoriu britanic în calitate de monarh.
Potrivit sondajelor recente, peste 81% dintre canadieni au recunoscut că nu se simt atașați de monarhie. În același timp, doar 14% dintre canadieni au spus că se simt atașați. Sondajele realizate de CBC înainte de încoronare arătau că 60% dintre oameni se opuneau ca Charles să devină Rege al Canadei.
Conform datelor de la Institutul Angus Reid, doar 28% dintre canadieni au recunoscut că au o opinie pozitivă cu privire la Charles, în timp ce 48% sunt împotrivă. Un sondaj Leger publicat în septembrie arăta că 81% dintre canadieni nu se simt conectați la monarhie, în timp ce doar 14% sunt. În plus, potrivit sondajului, 63% dintre canadieni au spus că națiunea ar trebui să "reanalizeze legăturile cu Regele Charles al III-lea".
O sursă a declarat că turneul viitor în Canada va "reflecta sentimentul din țară", adăugând că există "temeri foarte reale că viitoarele vor fi vizate de proteste" în teritoriile britanice.
Cu toate acestea, o sursă de la Palatul Buckingham a declarat pentru The Mirror: "Regele a fost întotdeauna foarte deschis că va continua să își îndeplinească rolul de șef de stat în teritoriile britanice atâta timp cât este dorit."