Președintele Palestinei și Hamasul resping vehement ideea lui Trump privind mutarea locuitorilor din Fâșia Gaza pentru a „curăța” zona
0Atât președintele Palestinei, Mahmoud Abbas, cât și Hamas, au respins vehement ideea lui Trump privind mutarea locuitorilor din Fâșia Gaza, pentru a face „curățenie”.

„Vorbim despre 1,5 milioane de oameni şi doar vom face curăţenie acolo. Ştiţi, de-a lungul secolelor, acest loc a trecut prin multe conflicte. Şi, nu ştiu, trebuie să se întâmple ceva.
Aş prefera să mă implic cu unele naţiuni arabe şi să construiesc locuinţe în altă parte, unde ar putea trăi în pace măcar o dată", le-a declarat Donald Trump reporterilor la bordul avionului prezidenţial Air Force One.
După ce a auzit de ideea președintelui SUA, Abbas a declarat că va lua „contacte de urgenţă cu liderii ţărilor arabe şi europene şi cu Statele Unite” și că „poporul palestinian nu îşi va abandona niciodată pământul şi locurile sfinte”.
Cât despre premierul Israelului Benjamin Netanyahu, acesta nu a făcut nicio declarație cu privire al ideea lui Trump.
În schimb, ministrul său de Finanțe, Bezalel Smotrich, politician de extremă dreaptă, consideră excelentă ideea republicanului, și spune că palestinienii ar putea „să îşi facă o viaţă nouă şi frumoasă în altă parte”.
Ajungând la Hamas, Bassem Naim, membru al biroului politic al Hamas, a declarat că palestinienii vor face să eșueze propunerea lui Trump, așa cum au făcut de-alungul timpului, cu toate proiectele de mutare.
Jihadul islamic, o altă mişcare palestiniană înarmată, a afirmat că aceste propuneri încurajează „crime de război şi crime împotriva umanităţii” în Gaza.
La rândul său, Iordania a reafirmat duminică „respingerea” oricărei „deplasări forţate” a palestinienilor.
Majoritatea celor 2,4 milioane de locuitori din Fâșia Gaza au fost strămutați în repetate rânduri din cauza conflictului declanșat de Hamas la 7 octombrie 2023.