Motivul asasinării președintelui haitian Jovenel Moise. Suspecții complotau pentru a „obține beneficii”

0
Publicat:

Poliția americană a arestat încă patru persoane, în cazul asasinării președintelui haitian Jovenel Moise, din 2021, pentru presupuse roluri de complot. Unul dintre suspecți, despre care autoritățile spun că a angajat foști soldați columbieni pentru misiune, este proprietar al unei companii de securitate din Florida.

Patru noi arestări, în cazul asasinatului lui Jovenel Moise FOTO EPA-EFE
Patru noi arestări, în cazul asasinatului lui Jovenel Moise FOTO EPA-EFE

Cine sunt cei patru noi suspecți

Potrivit Departamentului de Justiție (DOJ), venezueleanul-american Antonio „Tony” Intriago, în vârstă de 59 de ani, care este proprietarul CTU Security din Florida, a angajat o echipă de foști soldați columbieni pentru operațiune. El a fost lovit acum de o serie de acuzații, inclusiv de conspirație pentru uciderea sau răpirea unei persoane în afara SUA, scrie BBC.

Un reprezentant al companiei CTU, cetățeanul columbian Arcangel Pretel Ortiz, în vârstă de 50 de ani a fost de asemenea arestat.

Un al treilea suspect, finanțatorul Walter Veintemilla din Florida, este acuzat că a finanțat complotul de ucidere a președintelui Moise. Avocatul său a declarat pentru Associated Press că intenționează să pledeze nevinovat.

Al patrulea suspect, Frederick Joseph Bergmann Jr, a fost acuzat de contrabandă cu veste balistice, tot ca parte a complotului.

Este extrem de important să-i aducem în fața justiției. Vom face dreptate în sala de judecată”, a Markenzy Lapointe, declarat procuror al Districtului de Sud al Floridei.

Beneficiile pe care acuzații le urmăreau

Trei dintre suspecții arestaţi marţi dimineaţa căutau să obțină beneficii dintr-o schimbare a puterii în Haiti, a declarat Matthew Olsen, responsabil pe probleme de securitate naţională în cadrul Ministerului Justiţiei american, în timpul unei conferinţe de presă la Miami.

Întrucât Arcangel Pretel Ortiz, Antonio Intriago şi Walter Veintemilla erau cu toţii patronii unor societăţi de securitate private înfiinţate în sudul statului Florida, ei s-au gândit că pot obține „contracte în domeniul securităţii şi construcţiilor de la cei care ar fi urmat să preia puterea după înlăturarea preşedintelui Moise”, potrivit precizărilor lui Olsen.

Potrivit actului de acuzare, Ortiz şi Intriago începuseră să discute în februarie 2021 cu Christian Sanon, un americano-haitian ce dorea să devină preşedintele Haiti. La sfârşitul lui aprilie, Veintemilla s-a raliat eforturilor lor. La acea vreme, ei doreau să provoace o revoltă pentru a-l determina pe preşedintele Moise să se retragă de la putere.

Între aprilie şi iunie, ei au recrutat foşti soldaţi columbieni şi au început să discute despre achiziţii de arme, potrivit aceluiaşi document.

După ce au realizat că Christian Sanon nu îndeplinea criteriile legale şi nu avea popularitatea pentru a deveni preşedintele Haiti, ei au stabilit un nou contract cu un fost judecător al Curţii Supreme, care s-a angajat de asemenea să le servească interesele după ce vor ajunge la putere.

Complotul a evoluat într-un proiect de asasinat, cu sprijinul local a altor cinci persoane, care au fost arestate şi transferate în SUA în timpul ultimelor 12 luni.

Numărul total al arestărilor, în acest caz, se ridică acum la 11, iar dintre suspecți fac parte și doi foşti militari columbieni. Nouă inculpați riscă pedeapsa cu moartea.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite