Liderii africani declară „război total” grupului Boko Haram

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii din Africa de Vest au convenit, sâmbătă, în cadrul unui summit găzduit de preşedintele francez Francois Hollande, să îşi coordoneze acţiunile pentru a duce un „război total” împotriva organizaţiei teroriste „Boko Haram”, informează Reuters.

Astfel, şefii de stat din Ciad, Camerun, Niger şi Benin, precum şi câţiva oficiali occidentali s-au întălnit sâmbătă, la Paris, pentru a discuta un plan concret prin care îşi pot uni eforturile în vederea găsirii celor 200 de fete răpite în Nigeria de către gruparea islamistă Boko Haram.

Preşedintele francez, Francois Hollande, cel care a găzduit summit-ul, a declarat că participanţii au convenit asupra unui plan de acţiune la nivel global şi regional.

„Acest lucru implică o coordonare a serviciilor de informaţii, o supraveghere mult mai atentă a frontierelor, precum şi o prezenţă militară în special în jurul lacului Ciad”, a declarat Francois Holland.

De asemenea, preşedintele Nigeriei, Goodluck Jonathan, a spus că „Boko Haram” nu mai este un simplu grup terorist regional, ci a devenit o organizaţie teroristă similară cu al-Qaida.

„Boko Haram nu mai este un grup terorist local. El acţionează în mod clar ca o organizaţie teroristă al-Qaida. Mai exact, putem spune că este al-Qaida Africii de Vest. Cu toate acestea, ne-am arătat angajamentul nostru ferm pentru o abordare regională. Doar aşa putem zdrobi aceşti terorişti”, a declarat preşedintele nigerian Goodluck Jonathan, într-o conferinţă de presă.

În acelaşi context, preşedintele Camerunului, Paul Biya, a spus: „Suntem aici pentru a declara război total grupării Boko Haram”.

Totodată, la summitul de la Paris au participat şi reprezentanţi ai Marii Britanii, ai Statelor Unite, precum şi ai Uniunii Europene. William Hague, şeful diplomaţiei din Albion, a declarat că puterile regionale din Africa trebuie să coopereze mai bine în domeniul securităţii transfrontaliere.

În luna aprilie, grupul islamist Boko Haram, o organizaţie care se opune regulilor de educaţiei occidentală, a răpit dintr-un internat al unei şcoli din orasul Borno (Nigeria) 200 de fete cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani. Membrii formaţiunii au ameninţat că intenţionează să vândă fetele ca sclave.


Citeşte şi:

Nigeria: totul despre gruparea Boko Haram, acuzată de răpirea a peste 200 de fete

Întreaga lume este în şoc, existând reacţii atât din partea celebrităţilor, cât şi de la grupurile loiale reţelei al-Qaida, cu privire la cazul celor 200 de fete din Nigeria, răpite în urmă cu trei săptămâni de membrii grupării teroriste Boko Haram, care a ameninţat că le va vinde drept sclave. Acest caz cutremurător confirmă temeri vechi, şi anume faptul că Boko Haram comite abuzuri grave fără discriminare, ce costă mii de vieţi nevinovate.

Interpolul este pregătit să participe la acţiunile de căutare a fetelor răpite de Boko Haram

Interpolul, organizaţie internaţională de cooperare a forţelor de poliţie, a anunţat vineri că este pregătită să ofere tot ajutorul necesar, dacă îi este cerută, în cazul găsirii celor peste 200 de fete răpite dintr-un oraş nigerian de grupul extremist Boko Haram, potrivit agenţiei Reuters.

Comunitatea internaţională se mobilizează pentru fetele răpite în Nigeria. 300.000 de dolari, recompensa pentru cel care poate oferi informaţii

Comunitatea internaţională s-a mobilizat recent în vederea salvării celor 200 de adolescente din Nigeria, răpite în urmă cu trei săptămâni de către gruparea Boko Haram. Mai mult decât atât, autorităţile nigeriene au anunţat că vor recompensa cu suma de 300.000 de dolari orice persoană care va ajuta la localizarea fetelor, relatează BBC.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite