La ce bun europarlamentarii? Discuţie FP România cu cinci „Member of European Parliament”
0
Între 22-25 mai, cetăţenii Uniunii Europene pot vota pentru o mai mult sau mai puţin nouă garnitură de eurodeputaţi. Se aşteaptă să nu voteze mai mulţi cetăţeni decât în 2009, ba dimpotrivă – măcar sunt mai mulţi cei care înţeleg cui foloseşte Parlamentul European? Discuţii cu Cristian Preda, Marya Gabriel, Theodor Stolojan, Bart Staes şi Iuliu Winkler: de la lecţii de politologie la mostre de jargon europenist – şi mult euro-optimism!
Articol publicat în FP România nr. 39 (martie/ aprilie 2014).
FPR: Cum poate fi evaluată activitatea unui eurodeputat, indiferent de apartenenţa sa politică? Cum pot şti cetăţenii europeni dacă au susţinut un candidat potrivit la euro-alegerile din 2009?
Cristian Preda: Ca orice alt mandat, şi cel de deputat european trebuie judecat exclusiv prin prisma calităţii reprezentării. Din pricina invadării spaţiului public de către populişti, multă lume a uitat că un ales este un reprezentant, cineva considerat apt, de către cei care-l votează, să exprime interesul general mai bine decât ar face-o ei înşişi. Populismul a impus, pe de altă parte, ideea că alesul e un funcţionar, aflat sub mandat imperativ, care satisface orice dorinţă a alegătorului, fie ea iraţională. Nu e aşa, fiindcă democraţiile moderne şi, prin extensie, Parlamentul European (PE) sunt construite pe temelia mandatului reprezentativ. În cazul particular de acum, alegătorii vor decide dacă am ieşit din criză cu o Uniune mai puternică, aşa cum cred eu, sau – dimpotrivă!, cum afirmă socialiştii – cu o Uniune slăbită, care are nevoie de mai mult conţinut social, produs la nivelul fiecărui stat-membru.
Mariya Gabriel: Consider că activitatea unui Membru al Parlamentului European (MEP) poate fi evaluată în funcţie de regularitatea şi consistenţa activităţilor ei/lui în PE. Pagina de profil a fiecărui MEP de pe site-ul PE sau profilul de pe Votewatch.eu sunt unelte utile pentru a evalua parlamentarii europeni după contribuţiile lor la activitatea legislativă: amendamente, rapoarte, opinii ca raportor sau raportor alternativ, rezoluţii, discursuri în plen, prezenţa la vot etc. Asta în ceea ce priveşte cifrele. Însă, pentru a face o treabă bună în grupuri şi în plen, un MEP trebuie, de asemenea, să asculte cu atenţie cetăţenii, să le înţeleagă nevoile şi cerinţele, să fie în mod regulat în contact cu ei pe teren. De aceea un MEP ar trebui evaluat, în plus, şi după modul cum a reflectat în arena parlamentară discuţiile avute cu cetăţenii.
Theodor Stolojan: Analiza activităţii unui europarlamentar necesită separarea faptelor care contează de „activismul” sau zgomotul de fond ce este promovat drept activitate parlamentară. Cel mai important criteriu în aprecierea muncii unui europarlamentar este dacă a reuşit să devină raportor. Pentru a deveni raportor al PE, trebuie să participi la activităţile grupului politic şi ale Comisiei din care faci parte şi să demonstrezi că ai cunoştiinţele necesare, să capeţi încrederea colegilor din grupul tău. Raportorii PE sunt de două feluri: cei mai importanţi sunt raportorii PE pentru rapoarte legislative. La un raport legislativ, cel care, în final, devine regulament european sau directivă europeană, raportorul parcurge întregul proces legislativ, care înainte de votul în plen are cea mai dficilă etapă – negocierile tripartite dintre PE, Consiliu şi Comisie. Există şi rapoarte ale PE care nu se transformă în legislaţie europeană. Sunt rapoarte din proprie iniţiativă, unde raportorul abordează o problemă, iar în final Parlamentul adoptă raportul care exprimă o poziţie politică a PE. Această poziţie poate avea sau nu urmări. De exemplu, Comisia Europeană poate iniţia o acţiune. Nefiind legislative, rapoartele respective nu implică negocierile cu Consiliul şi Comisia.
PE adoptă foarte multe rezoluţii, pe diferite probleme: Ucraina, inundaţii, poziţii politice faţă de un eveniment sau altul etc. Acestea sunt atitudini şi poziţionări politice ale PE. De obicei lucrează unul, doi deputaţi la un proiect de rezoluţie. Obiceiul pământului este ca, ulterior, rezoluţia să fie semnată de cât mai mulţi deputaţi. Şi aşa veţi avea deputaţi care raportează ca sunt „autori” la sute de rezoluţii. În ceea ce priveşte luările de cuvânt în plenul PE şi exprimările de poziţii, ceea ce contează sunt luările de cuvânt la rapoartele la care lucrezi: fie ca raportor al PE, fie ca raportor de opinie al Comisiei din care faci parte, atunci când raportul îşi are sediul în altă comisie, fie ca raportor din umbră al grupului politic din care faci parte, atunci când raportorul PE este dintr-un alt grup politic. Desigur, nimeni nu te opreşte să vorbeşti despre orice în PE, la orice raport, fie că ai ceva de spus despre raportul respectiv, fie că spui cu totul altceva. Deputaţii au dreptul să trimită şi declaraţii scrise, după cum au dreptul şi să explice de ce au votat într-un fel sau altul. Prin urmare, veţi găsi deputaţi cu sute de luări de cuvânt sau declaraţii scrise.
Iuliu Winkler: Există o multitudine de criterii după care noi, parlamentarii europeni, putem fi evaluaţi acum, la sfârşit de mandat. Un grad mai mare de obiectivitate a evaluării poate să rezulte din analiza combinată a unui număr cât mai mare de criterii. Cele mai la îndemână pentru cetăţean, dar şi pentru mass-media, sunt aspectele cantitative ale activităţii, care pot fi regăsite pe site-ul oficial al PE. Numărul de luări de cuvânt în plen, numărul de rapoarte, de întrebări adresate, în general utilizarea instrumentelor parlamentare pot da o imagine, care este însă incompletă. Acest criteriu se poate rafina analizând conţinutul profesional sau politic al luărilor de cuvânt, al rapoartelor etc. Spre exemplu, există o diferenţă destul de mare între a întocmi un raport din proprie iniţiativă sau un raport legislativ. Pe când cel dintâi, uneori voluminos şi necesitând un mare volum de muncă investită, are relevanţă în a stabili eventual tendinţe pe termen mai lung, cel din urmă devine lege aplicabilă nemijlocit în toate statele membre ale UE.
Munca în PE se desfăşoară pe mai multe niveluri. Poţi fi activ într-un anume domeniu de specialitate, poţi organiza audieri, poţi urmări obiective pe termen lung prin contactul cu organisme profesionale europene, cu actori ai societăţii civile sau poţi fi dedicat unor activităţi de promovare a intereselor comunităţii sau ţării tale la nivel european fără ca toate acestea să fie cuantificate şi cuantificabile prin actualele mijloace de evaluare. Ai, însă, ca parlamentar european obligaţia să comunici şi să completezi imaginea. Apoi, mai este şi munca de acasă, care poate să îmbrace formele responsabilităţilor pe care le ai în propriul tău partid, dar şi toate aspectele participării la viaţa cetăţii, aici incluzând comunicarea şi explicarea priorităţilor europene, dar şi atât de necesara schimbare a mentalităţilor.
FPR: Ce trebuie să urmărească cetăţenii europeni prin alegerea membrilor viitorului Parlament European, având în vedere actuala stare a Uniunii Europene, pe toate palierele sale: social, economic, politic, internaţional?
Cristian Preda: Cred că, în alegerile din 2014, ar fi bine ca pe agendă să fie Europa post-criză, nu bătăliile domestice cu guvernul din fiecare stat-membru. Din punctul de vedere al românilor, cred că trei teme ar merita să reţină atenţia: cum putem consolida, prin mecanisme definite la nivel european, statul de drept şi, implicit, cum pot avea acces românii în Schengen; ce putem face pentru a adera la zona euro, mai ales că există pericolul unei amenajări politice a acestei zone, inclusiv a unei reprezentări separate, care să lase, deci, pe dinafară statele care îşi menţin moneda naţională; în fine, cum putem scoate Moldova din sfera Moscovei. În prima chestiune, sunt de acord cu blocarea fondurilor pentru acele ţări care derapează politic. În a doua, aş vrea ca România să intre cel mai târziu în 2018 în zona euro. În ultima privinţă, eu sunt unionist.
Mariya Gabriel: În primul rând, cred că ar trebui să îi informăm pe cetăţeni de faptul că Uniunea Europeană, integrarea europeană este soluţia, nu problema. Să nu uităm că integrarea europeană a fost soluţia la războaie recurente în Europa. Apoi, să nu uităm că UE nu e responsabilă pentru criză, şi nici nu e responsabilă pentru aşa numitele „măsuri de austeritate”. Ce este important de observat este că disciplina bugetară a fost însoţită de o evoluţie în coordonarea macroeconomică, care a reprezentat o necesitate absolută, întrucât avem o singură monedă. Iar acum ne recuperăm după criză. Acesta ar trebui să fie primul criteriu pe care ar trebui să-l folosească: integrarea europeană nu este problema, ci este parte din soluţia la criză. Următorul criteriu principal de utilizat ar trebui să fie ce fel de viziune au cetăţenii asupra Europei. De exemplu, economia pe care o vrem pentru generaţiile viitoare este una reformată, bazată pe inovaţie şi antreprenoriat? Trebuie, de asemenea, să luăm în considerare şi viziunea asupra tinerilor din Europa: vrem o educaţie cu standarde înalte şi traininguri, o coordonare mai bună între educaţie şi piaţa muncii, programe de antreprenoriat? Un al treilea criteriu sunt principiile fundamentale ale UE. Cum apărăm simultan libertatea de deplasare şi securitatea în UE? Ce ambiţii avem pentru UE în calitatea sa de jucător internaţional? Viziunea pe care o am eu pentru UE este aceea a unei Europe politice care are o singură voce pe scena internaţională, bazată pe puternice fundamente economice – care implică reformă – şi coordonarea politicilor sociale astfel încât persoanele cele mai nevoiaşe să nu rămână pe dinafară.
Theodor Stolojan: Un criteriu ar fi familia politică europeană din care fac parte candidaţii. De exemplu, oamenii ar trebui să voteze pentru candidaţii propuşi de partidele politice care fac parte din Partidul Popular European (PPE). Din PPE fac parte partidele care au adus principalele ţări europene lovite de criză la linia de plutire: Irlanda, Spania, Grecia, Portugalia. Iar dezastrul produs de criză a fost accentuat de guvernările socialiste, pre-criză.
În al doilea rând, oamenii ar trebui să evite să voteze pentru candidaţii propuşi de partide politice care nu fac parte din niciun partid politic european. Aceştia, dacă ajung în PE, vor fi mână moartă pentru România. Neavând sprijinul unui grup politic din PE nu poţi promova şi apăra intresele oamenilor din ţara ta. Aşa au fost în acest mandat deputaţii PRM.
În al treilea rând, oamenii ar trebui să voteze în funcţie de încrederea pe care o au în candidaţii propuşi de un partid sau altul. De exemplu, ce încredere să ai în candidaţii propuşi de PSD sau PNL, care şi-au împins rudele pe listele de candidaţi? În PE este nevoie de oameni cu experienţă profesională şi politică, deoarece activitatea în comisiile PE şi în grupurile politice este foarte specializată şi profesională. Parlamentul European este instituţia europeană cea mai aplecată pe lupta pentru respectarea drepturilor cetăţenilor europeni, indiferent din ce stat membru sunt. Este co-decident în majoritatea reglementărilor europene care influenţează viaţa de zi cu zi a fiecărui cetăţean european. Este important să fie respinşi prin vot candidaţii partidelor extremiste, naţionaliste, anti-europen.
Bart Staes: Personal, consider că prezenţa în PE a mai multor deputaţi care se opun modelelor neoliberale şi neoconservatoare ar fi de ajutor. Asta înseamnă: voturi pentru partide şi candidaţi care propun un balans între o alocare sustenabilă a banilor veniţi din taxe şi investiţii în obiectivele strategiei EU 2020: reducerea sărăciei, creşterea numărului locurilor de muncă, stimularea cercetării şi dezvoltării, îmbunătăţirea sistemelor educaţionale, politici puternice în domeniul climei şi energiei. Toate acestea merită votul oamenilor care vor să schimbe Europa.
Iuliu Winkler: Întrebarea implică pe undeva o oarecare neîncredere în capacitatea imediată a UE de a răspunde provocărilor care îi stau în faţă. O asemenea neîncredere nu mă caracterizează. Eu cred cu toată puterea în înţelepciunea cetăţenilor UE, a alegătorilor, care vor şti să cearnă grâul de neghină, vor şti să refuze demagogia şi populismul unor politicieni şi ale unor partide politice, care speculează cu cinism greutăţile economice, dificultatea în care se află cei care şi-au pierdut locul de muncă, lipsa de speranţă a unor întregi categorii sociale în faţa schimbărilor atât de rapide cum încă nu ne-a fost dat să înfruntăm vreodată de-a lungul istoriei. Cred că europenii, din est şi până în vest, din nord şi până în sud vor participa la alegeri şi îi vor vota pe aceia, politicieni şi partide, care doresc să construiască, nu să distrugă, şi care înţeleg că viitorul Europei există doar în cadrul oferit de UE.
FPR: Care este poziţia Dvs. faţă de euro-scepticism? Ce consecinţe – negative sau nu – poate avea asupra Uniunii? Consideraţi că această afiliere este una legitimă în PE?
Cristian Preda: Euroscepticismul este indus pe mai multe căi. Există formula populistă, ilustrată de Mişcarea 5 stele a lui Bepe Grillo sau de UKIP în Marea Britanie sau de partidul X din Spania; avem, apoi, extrema-dreaptă de tip Frontul Naţional, Jobbik sau România Mare, care sunt în acelaşi grup politic; în fine, avem şi variante de euroscepticism bazate pe critica radicală a unor instituţii comune, aşa cum este Alternativa pentru Germania, care e anti-euro, dar nu şi împotriva Uniunii sau cum e, la noi, PSD, care este împotriva Comisiei atunci când vine vorba despre statul de drept, dar foarte prietenos cu Comisia dacă e vorba despre fonduri de coeziune. Această ultima variantă este cea mai stranie, fiindcă Uniunea fără euro e la fel de absurdă ca şi politica de coeziune fără stat de drept.
Mariya Gabriel: Euroscepticismul este greşit din cel puţin două motive. În primul rând, întrucât a fi eurosceptic înseamnă a fi în completă negare cu stadiul actual al lumii, cu realitatea. Europa este necesară dacă vrem să ne păstrăm valorile, drepturile, standardele, interesele. Nici un stat membru al Uniunii Europene, chiar şi cel mai puternic, nu poate sta singur într-o lume globalizată. În al doilea rând, euroscepticismul este greşit când este susţinut de responsabili politici care ştiu că proiectele lor – de a părăsi zona euro, de a-şi închide graniţele, de a stabili noi tarife de comerţ – sunt complet nerealiste. Mulţi dintre liderii politici eurosceptici ştiu că proiectele lor sunt nerealiste, dar profită de fricile oamenilor pentru a câştiga greutate politică. Este euroscepticismul legitim în PE? Avem valori democratice, deci respectăm alegerile cetăţenilor. Avem nevoie de opoziţie politică pentru a ne întări poziţiile, dar, desigur, este mult mai interesant când opoziţia este constructivă. Cu toate astea, limita este aceea ca euroscepticismul să nu conducă la xenofobie. Aceasta este o limită strictă: avem valori democratice, dar avem, de asemenea, drepturile omului, toleranţa şi diversitatea ca valori fundamentale. Permiteţi-mi să mai fac o precizare: europtimiştii nu cred că totul ar trebui decis şi implementat la nivel european. Înseamnă convingerea că pentru anumite politici suntem mai puternici şi mai eficienţi dacă suntem împreună şi coordonaţi. Asta nu înseamnă că noi vrem să încheiem era Statelor Naţionale. Principiul subsidiarităţii continuă să îi ghideze pe europtimişti.
Theodor Stolojan: Euroscepticii sunt de două categorii. Cei care sunt împotriva UE. Noi, românii, nu putem avea o asemenea poziţie, întrucât pentru noi UE înseamnă valori europene, progres economic şi social, civilizaţie. Şi cei care sunt nemulţumiţi de anumite politici europene, de modul de implementare etc. Aici avem nevoie de dialog constructiv, deoarece UE este bazată pe democraţie, stat de drept, principiul subsidiarităţii, respect şi putem ajunge la politici acceptate şi eficiente.
Bart Staes: Trebuie să explicăm că majoritatea euroscepticilor, mai ales cei care apără reîntoarcerea la statele naţionale, propun soluţii pentru trecut, care nu ne vor abilita să depăşim crizele prezentului: ecologice, sociale şi economice. Doar lucrând împreună în respect deplin unii pentru alţii vom putea găsi soluţii.
Iuliu Winkler: Sunt un eurooptimist, deci, fără îndoială, am o părere proastă despre euroscepticism şi eurosceptici. Cred că demagogia şi populismul practicat de aceştia, care depăşesc de multe ori graniţele cinismului, reprezintă unul dintre motivele aşa-zisului refuz al cetăţenilor de a se implica în viaţa politică. Cu toate acestea, în măsura în care cetăţenii îşi exprimă votul în mod liber şi democratic pentru asemenea politicieni şi asemenea partide, prezenţa lor în PE este una dintre faţetele democraţiei.
un parlament extraordinar
FPR: Credeţi că cetăţenii europeni înţeleg competenţele Parlamentului European şi rolul acestuia pentru Uniunea Europeană, în ansamblu, dar şi pentru fiecare stat membru în parte? Cum se poate aprofunda această cunoaştere?
Mariya Gabriel: În primul rând, consider că cetăţenii devin din ce în ce mai informaţi despre instituţiile UE, în special despre PE. Cred că ei ştiu foarte bine că PE este singura instituţie din UE cu alegeri directe şi astfel cea mai în măsură să le servească priorităţile. Această tendinţă este evidenţiată de ascensiunea mobilizării cetăţenilor în dosare importante la care am lucrat în decursul acestui mandat. De exemplu, mobilizarea în cadrul acordului ACTA a fost o dovadă clară a faptului că cetăţenii cunosc ce impact are legislaţia europenă asupra vieţii lor şi a faptului că se ştie ce rol joacă PE în elaborarea acestui acord. Cu toate astea, cred că noi toţi, în special reprezentanţii aleşi, avem responsabilitatea de a explica mai bine distribuirea de competenţe între instituţii, dar şi la diferite niveluri: european, naţional, local. Nu totul poate fi realizat cel mai bine la nivelul UE, unele competenţe rămânând în mâinile statelor naţionale sau în ale regiunilor, întrucât anumite scopurile pot fi atinse mai bine la nivelul acestor nivele. Acesta este principiul subsidiarităţii. În al treilea rând, permiteţi-mi să subliniez faptul că din 2009, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, cetăţenii europeni au o nouă unealtă pentru a-şi exercita puterea democratică – Iniţiativa Cetăţenilor Europeni, cu un milion de semnături. Pot influenţa direct agenda UE şi cred că acestă unealtă contribuie la aducerea mai aproape a cetăţenilor UE de instituţii.
Bart Staes: Cei mai mulţi oameni nu sunt familiari cu procesul de luare a deciziilor în PE. Dar cred şi că cei mai mulţi oameni nu cunosc nici procesul de decizie din parlamentele naţionale sau din guverne. Pentru a face cetăţenii mai familiari cu procesul de decizie trebuie să depunem eforturi în a le explica acest mecanism prin intermediul educaţiei şi al mass-media. Parlamentarii naţionali şi europeni ar trebui, de asemenea, să-şi folosească o parte din timpul lor în a le explica cetăţenilor ce se întâmplă cu adevărat în instituţile europene.
Iuliu Winkler: Există o deficienţă de comunicare evidentă a PE, care s-a acutizat după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona şi odată cu lărgirea competenţelor legislativului european. Soluţionarea acestei deficienţe necesită un efort instituţional, dar şi efortul individual al tuturor deputaţilor din PE, iar capcana reprezentată de social media poate fi deosebit de perversă în acest domeniu, deoarece duce către o comunicare superficială şi către simplificarea unor lucruri şi procese care nu trebuie simplificate, ci comunicate într-un mod inteligibil păstrând conţinutul de informaţie utilă şi nu vulgarizându-l.
nivelul uman
FPR: Şi o ultimă întrebare, mai aparte. Ce rol joacă funcţia de europarlamentar în cariera Dvs.? Dar în dezvoltarea Dvs. personală? Cum au contribuit aceşti ultimi cinci ani de activitate la înţelegerea pe care o aveţi asupra politicii şi, de ce nu, a vieţii?
Cristian Preda: Pentru mine, este un al treilea pas în profesionalizarea politică, după cei făcuţi la Cotroceni, în calitate de consilier (1999-2000 şi 2007-2009), şi, respectiv, la Ministerul de Externe, ca secretar de stat.
Mariya Gabriel: Poziţia mea de MEP este o şansă extraordinară şi o oportunitate de a învăţa foarte multe şi de a-mi spori interesul în multe domenii – de exemplu, Africa şi politica de dezvoltare. Este, de asemenea, o responsabilitate imensă, în mod special pentru ţara mea, una dintre cele mai tinere membre ale UE. Această poziţie mi-a oferit oportunitatea să contribui la politicile comune ale UE, să aduc un alt punct de vedere. În ceea ce priveşte dezvoltarea personală, consider că o carieră este creată din întâlniri care te îmbogăţesc şi succese pe mai multe paliere, care te îndeamnă să mergi mai departe. Aşadar, această funcţie a fost o experienţă rodnică şi sunt foate recunoscătoare cetăţenilor care m-au abilitat să le apăr interesele şi m-au susţinut în această capacitate. Ar trebui să nu uităm niciodată că fără suportul cetăţenilor nu putem face nimic!
Theodor Stolojan: Ca economist, marcat de întreaga mea carieră sub semnul politicilor economice şi financiare, am pus pe primul plan resursele şi folosirea lor, importanţa UE pentru România ca ţară net beneficiară în bugetul UE. Mandatul în PE m-a făcut să iau în considerare, în primul rând, valorile europene, importanţa respectării acestor valori, a statului de drept, a demnităţii umane, a libertăţii, a calităţii instituţiilor fundamentale ale statului, indiferent că discutăm de justiţie sau de instituţiile care reglementează şi supraveghează funcţionarea pieţelor libere. Efectele negative ale neglijării acestor valori sunt mult mai mari decât cele ale utilizării neeficiente a unor resurse. Fără respectarea valorilor nu putem avea nici folosirea eficientă a resurselor. Exemplul României este edificator în acest sens.
Bart Staes: PE este un parlament extraordinar, fără majoritate sau opoziţie. Ca MEP trebuie să construieşti filă cu filă noi coaliţii, ceea ce înseamnă că trebuie să scoţi în faţă argumente, dar şi să asculţi argumentele celor din alte familii politice. Asta nu poate decât să îţi îmbogăţească perspectiva asupra Europei şi asupra lumii.
Iuliu Winkler: Am devenit parlamentar european pentru prima dată în 2007, cu ocazia primelor alegeri din România organizate după aderarea noastră la UE. Am intrat în PE renunţând la funcţia de ministru, deoarece am considerat că în următorii ani decizii de o importanţă covârşitoare pentru ţara mea vor fi luate la Bruxelles. Să îndeplinesc sarcinile mandatului de parlamentar european a fost pentru mine o provocare deosebită, în acelaşi timp am considerat ca un privilegiu faptul că am putut să fiu unul dintre aceia care şi-au reprezentat ţara şi comunitatea în PE imediat după aderarea Românei la UE. Sper ca în mandatul care urmează să pot contribui la împlinirea rolului pe care România trebuie să-l joace în clubul statelor membre ale Uniunii şi să pot reprezenta în acelaşi timp comunitatea maghiară din România cu eficienţă şi demnitate.
• Cristian Dan Preda (PPE, fost PDL, acum PMP) este membru în Comisia pentru afaceri externe şi în Delegaţia pentru ţările din Maghreb şi Uniunea Maghrebului Arab. Are un doctorat în studii politice (École des Hautes Études en Sciences Sociales Paris, 1998).
• Mariya Gabriel este MEP (PPE, Partidul Cetăţeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei) este membră în Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală, în Comisia pentru petiţii, în Delegaţia la Adunarea Parlamentară Paritară ACP-UE. A urmat Şcoala Doctorală de Ştiinţe Politice din Bordeaux, unde a absolvit Institutul de Ştiinţe Politice (2008).
• Theodor Dumitru Stolojan (PPE, PDL) este vicepreşedinte al Comisiei pentru afaceri economice şi monetare, membru în Delegaţia pentru relaţiile cu Elveţia şi Norvegia, în Comisia parlamentară mixtă UE-Islanda şi în Comisia parlamentară mixtă a Spaţiului Economic European, în Delegaţia la Comisia parlamentară de cooperare UE-Moldova. În 1992 a fost prim-ministru al României, pentru un an.
• Bart Staes (Grupul Verzilor, ecologiştii belgieni) este vicepreşedinte al Comisiei pentru control bugetar, membru al Delegaţiei la Comisia parlamentară de cooperare UE-Rusia. Este MEP din 1999, iar în anii 2002-2004 a fost preşedinte al Delegaţiei la Comisia parlamentară pentru cooperare UE-Rusia.
• Iuliu Winkler (PPE, UDMR) este membru în Comisia pentru comerţ internaţional şi în Delegaţia pentru relaţiile cu India. A obţinut în 1998 diploma de inginer în electronică şi telecomunicaţii la Institutul Politehnic Traian Vuia din Timişoara. În 2007 a fost, pentru cinci luni, Ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor.
Interviuri de Mădălina Popîrţaru
Se încarcă comentariile...
