Kim şi moştenitorul său, împreună în public
0Liderul nord-coreean Kim Jong-il şi mezinul său, Kim Jong-un (27 de ani), succesorul său la conducerea ţării, au asistat ieri, umăr la umăr, la o paradă militară impozantă organizată cu ocazia celei de-a 65-a aniversări a Partidului Muncitorilor.
Singurii invitaţi străini au fost reprezentanţii Chinei. Delegaţia, condusă de un oficial de rang înalt al Partidului Comunist Chinez, Zhou Yongkang, s-a întâlnit şi cu mezinul liderului nord-corean, un indiciu clar că acesta urmează să preia conducerea de la tatăl său.
Potrivit agenţiei sud-coreene Yonhap, la parada militară au participat 20.000 de militari, toate tipurile de arme din dotarea armatei nord-coreene .
O adunare populară de circa 100.000 de civili a închis festivităţile ce au loc la mai puţin de două săptămâni după ce Kim Jong-Il şi-a promovat mezinul la rangul de general cu patru stele şi i-a încredinţat două posturi importante în Partidul Muncitorilor, confirmându-i astfel statutul de succesor. Altfel, mezinul Kim este un ilustru necunoscut pentru comunitatea internaţională. Despre el se ştie doar că s-a născut în 1983 sau 1984 şi că a studiat în Elveţia.
Disident găsit mort
Hwang Jang-jop, cel mai celebru transfug nord-coreean, în vârstă de 87 de ani, a fost găsit mort, ieri dimineaţă, în apartamentul său din Seul. Potrivit unei anchete preliminare, el pare să fi murit din cauze naturale, cel mai probabil în urma unui stop cardiac.
Anchetatorii iau însă în calcul şi ipoteza unui asasinat. Hwang Jang-jop, fost ideolog al comuniştilor nord-coreeni şi mentor al lui Kim Jong-il, a fugit în timpul unei vizite în China în 1997, refugiindu-se apoi la Seul, capitala sud-coreeană. Nu o dată, viaţa lui Hwang a fost pusă în pericol de agenţii regimului nord-coreean.