Jurnalist polonez, condamant la închisoare pentru participare la un protest în Belarus
0Un jurnalist polonez a fost condamna la 15 zile de închisoare, pentru că a participat la o manifestaţie de protest după alegerile prezidenţiale din Belarus, de la 19 decembrie.
Andrzej Poshobut, corespondentul la Minsk al cotidianului polonez Gazeta Wyborcza, fusese arestat şi condamnat la o amendă în urma acestei manifestaţii reprimate violent, însă Parchetul a considerat condamnarea insuficientă şi a atacat-o în apel, informează Mediafax..
Realegerea preşedintelui Alexandr Lukaşenko, cu aproape 80% din voturi, a fost urmată de manifestaţia a mii de persoane care au denunţat fraude de amploare.
Peste 600 de persoane au fost atunci arestate, dintre care trei sunt în continuare în închisoare, şi 25 de jurnalişti, majoritatea fiind condamnaţi la pedepse de până la 15 zile de închisoare.