Ianukovici îmblânzeşte „scorpiile“ opoziţiei portocalii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arestările în rândurile „portocaliilor“ reprezintă un mesaj pentru Iulia Timoşenko. Analiştii consideră că preşedintele Viktor Ianukovici vrea să-i forţeze pe opozanţii radicali să părăsească ţara şi să rămână doar opoziţia „vopsită“.

În ajunul Sărbătorilor de iarnă, opoziţia ucraineană a primit o lovitură zdrobitoare. Noua putere de la Kiev face curăţenie printre membrii fostei „guvernări portocalii". Săptămâna trecută, Iuri Luţenko, unul dintre eroii principali ai „Maidanului" (Revoluţia oranj de la Kiev) şi fost ministru de Interne în Guvernul Iuliei Timoşenko, a fost arestat.

Aceasta este prima arestare a unui reprezentant al forţelor de securitate, de la independenţa ţării, scrie „Nezavisimaia gazeta". Analiştii spun că arestarea lui Luţenko reprezintă un mesaj al autorităţilor adresat Iuliei Timoşenko. Aceasta este „invitată" să părăsească ţara pentru a permite noii puteri să‑şi dezvolte o opoziţie loială. Arestările în rândurle foştilor guvernanţi au început însă în vară.

Demoralizare în tabăra Iuliei Timoşenko

Fostul adjunct al ministrului Apărării, Ivaşcenko Valeri, fostul director adjunct al companiei naţionale de gaz, Naftogaz, Igor Didenko, fostul şef al Vămilor, Anatoli Makarenko şi fostul ministru al Mediului, Gheorghi Filiptşuk au fost deja condamnaţi. Fostul titular de la Economie, Bogdan Danilişin, a fost arestat la Praga şi aşteaptă decizia instanţei din Cehia privind extrădarea sa.

Alţi colaboratori ai Iuliei Timoşenko sunt căutaţi, iar fostul primul adjunct al ministrului Justiţiei, Evgheni Kornitciuk a fost reţinut, săptămâna trecută, la Kiev, la fel ca şi Iuri Luţenko. Iulia Timoşnko şi fostul vice-premier, Aleksandr Turcinov, s-au angajat să nu părăsească ţara şi să se prezinte regulat la biroul Procurorului General pentru a depune mărturie. Luni, în timp ce un tribunal din Kiev delibera cu privire la măsurile restrictive care trebuie luate împotriva fostului titular de la Interne, Iulia Timoşenko şi Aleksandr Turcinov au fost chemaţi din nou la interogatoriu.

Unii reprezentanţi ai opoziţiei au încercat să organizeze o acţiune în sprijinul celor doi, dar acţiunea a fost anemică şi a lăsat impresia că „forţele portocalii" sunt mai mult decât demoralizate.  

Filtrarea „portocaliilor"

Iuri Luţenko, fostul ministru de Interne, este deja în închisoare  Foto: Epa



Reprezentanţii opoziţiei sunt cercetaţi pentru acuzaţii dintre cele mai diverse. Recent, procurorul general, Viktor Pcinka, a declarat că investigaţiile într-o mulţime de cazuri au fost finalizate, iar suma prejudiciilor statului a depăşit 2,5 miliarde de dolari, dar nu se vor opri aici.

Colaboratorii fostului ministru de Interne au declarat că noua putere vrea să-i pună în cârcă Iuliei Timoşenko că ar fi organizat atentatul din 2004 împotriva lui Viktor Iuşcenko. Viktor Nebojenko, director al centrului de studii Baromentul Ucrainei, consideră că arestarea lui Luţenko este parte a unei strategii guvernamentale: opoziţia este pusă într-o asemenea postură încât membrii ei să se trădeze unii pe alţii.

Fostul ministru de Interne nu reprezinţă o ameninţare pentru guvernanţi. Dar ei filtrează membrii opoziţiei. Cei care îi vor lua apărarea lui Luţenko şi Timoşenko vor fi consideraţi în mod automat ca făcând parte din opoziţia radicală, iar cei care au lucrat în secret cu echipa lui Ianukovici ar trebui să tacă.

Aceştia ar putea să umple nişa opoziţiei constructive pe care şi-o doreşte Ianukovici, consideră Nebojenko. Analistul, citat de publicaţia rusă,  spune că, în general, solidaritatea există, în mod tradiţional, între funcţionarii serviciilor de securitate.

Autorităţile trebuie să distrugă acest sistem şi să-l înlocuiască cu o nouă structură represivă şi nemiloasă. Preşedintele Viktor Ianukovici a negat, într-un interviu televizat, că anchetele penale deschise împotriva opoziţiei sunt motivate politic. El a promis că procesele vor fi legitime şi transparente.

„Eu aş dori ca Iulia Timoşenko să aibă posibilitatea să se apere. Acesta este, în egală măsură şi în interesul meu", a subliniat şeful statului ucrainean. 

"Aceasta este cea mai profundă schimbare a sistemului de putere din ultimii 20 de ani. "
Mihail Pogrebinski
politolog ucrainean

Influenţat de Putin

Iuri Luţenko, fostul ministru de Interne, este deja în închisoare

Iulia Timoşenko, „muza“ revoluţiei portocalii, la Parchet, pentru acuzaţii de corupţie   Foto: Reuters



Politica dusă de noul preşedinte ucrainean este puternic influenţată de Vladimir Putin, premierul rus, susţin unii analişti. Este vorba de concentrarea întregii puteri executive în mâinile preşedintelui.

Acordul constituţional din 2005, care transforma Ucraina dintr-o republică semiprezidenţială într-una semiparlamentară, a fost anulat. Acest fapt înseamnă reîntoarcerea la modelul de concentrare a puterii în mâinile preşedintelui, model ce nu mai exista în Ucraina de pe vremea administraţiei lui Leonid Kucima (1994-2005).

Iulia Timoşenko, „muza“ revoluţiei portocalii, la Parchet, pentru acuzaţii de corupţie
În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite