Familiile victimelor israeliene s-au întâlnit cu procurorul Curţii Penale Internaţionale

0
Publicat:

Familii ale victimelor israeliene ale atacului sângeros comis de Hamas pe 7 octombrie s-au întâlnit vineri cu procurorul Curţii Penale Internaţionale (CPI) , a declarat vineri avocatul lor, François Zimeray, care doreşte ca CPI să emită mandate de arestare contra liderilor mişcării islamiste palestiniene.

Curtea Penală Internațională FOTO: Shutterstock
Curtea Penală Internațională FOTO: Shutterstock

''Ancheta avansează'', a dat asigurări Zimeray după întâlnire, la două săptămâni după ce i-a înaintat lui Karim Khan un dosar în numele familiilor unui număr de nouă victime israeliene, scrie Agerpres.

Rudele acestor victime doresc ca Hamas să fie urmărită în justiţie pentru crime de război şi genocid şi ca CPI să emită un mandat de arestare internaţional contra liderilor mişcării islamiste.

În Israel, 1.200 de persoane au fost ucise începând din 7 octombrie, în majoritate civili masacraţi de militanţi Hamas într-un atac de o violenţă şi amploare fără precedent după crearea statului Israel în 1948. Peste 240 de persoane au fost luate ostatice şi duse în Fâşia Gaza.

Israelul a reacţionat lansând o ofensivă masivă contra poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza, în timpul căreia peste 11.500 de persoane şi-au pierdut viaţa, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza.

Orice persoană sau grup poate depune un dosar la biroul procurorului CPI pentru anchetă, însă tribunalul, cu sediul la Haga, nu este obligat să se sesizeze.

Experţi juridici au declarat pentru AFP că cele două tabere ar putea fi acuzate de crime de război.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite