Cum arată super-frigiderele în care sunt transportate în toată lumea vaccinul anti-COVID şi pentru ce sunt folosite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Transportul vaccinurilor împotriva noului coronavirus în toată lumea, la temperaturi de minus 70 de grade, este una dintre cele mai ample operaţiuni logistice din istorie. Sunt folosite inclusiv containere frigorifice cu care era transportat în mod obişnuit tonul proaspăt, relatează CNN.

Compania Thermo King, care a revoluţionat transportul alimentelor înainte de cel de-al doilea război mondial, lucrează cu companii farmaceutice, guverne şi firme de logistică pentru a se asigura că vaccinurile sunt păstrate la rece.

Pentru ca acest lucru să se întâmple, firma a reutilizat containere utilizate în mod obişnuit pentru transportul tonului proaspăt în Japonia, care necesită condiţii similare de frig.

„Am luat acel produs şi l-am modificat”, a declarat pentru CNN Business Francesco Incalza, preşedintele Thermo King Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, citat de Mediafax.

Tonul trebuie depozitat la minus 60 grade Celsius pentru a-şi menţine calitatea şi nuanţa de roşu intens când ajunge la supermarketuri şi restaurante, a spus Incalza. Vaccinul împotriva coronavirusului dezvoltat de Pfizer şi BioNTech trebuie transportat la minus 70 grade Celsius.

Aşadar, compania a făcut câteva modificări la containerele frigorifice, adăugând o izolaţie suplimentară şi reglând sistemul de refrigerare, astfel încât temperaturile să poată fi şi mai reci.

Fiecare container de 20 de metri lungime poate transporta 300.000 de doze de vaccin Pfizer - primul care a fost aprobat pentru utilizare de către ţările occidentale după teste riguroase - pe uscat sau pe mare. Unele au fost deja vândute şi încep să fie livrare, notează CNN, preluat de agerprs.ro,

Produsele farmaceutice trebuie, în general, păstrate la o temperatură de 2 până la 8 grade Celsius în timpul transportului. Dar vaccinul Pfizer este diferit. Un alt vaccin în curs de aprobare, produs de Moderna, poate fi păstrat la -20 grade Celsius.

Experţii în logistică spun că menţinerea la rece a vaccinurilor este una dintre principalele probleme în ceea ce priveşte distribuirea lor în întreaga lume. Dar ei cred că acest lucru este posibil, având în vedere complexitatea aşa-numitului „lanţ al frigului” deja existent, care a menţinut zeci de ani mâncarea şi medicamentele din întreaga lume la temperaturi specifice.

Tehnologia nu este ieftină. Imperial College din Londra constată că o mare parte din cheltuielile programelor de vaccinare provin din cerinţele lanţului frigului, care pot reprezenta până la 80% din costurile totale.

Securitatea este, de asemenea, o preocupare. La începutul acestei luni, IBM a anunţat că hackerii vizau actori cheie din lanţul frigului şi că efortul avea „semnele distinctive ale unui atac sponsorizat de un stat”. Companiile care alcătuiesc lanţul frigului spun că produsele lor sunt sigure şi nu consideră atacurile drept o ameninţare majoră.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite