Cel puţin 9 americani, uciși în atacul împotriva Israelului. Majoritatea participau la o petrecere în deșert VIDEO

0
Publicat:

Casa Albă este "în măsură să confirme la ora actuală moartea a nouă cetăţeni americani" în atacul Hamas împotriva Israelului, a comunicat luni o purtătoare de cuvânt a Consiliului de Securitate Naţională al SUA (National Security Council - NSC), potrivit AFP.

"În acest moment, putem confirma decesul a nouă cetăţeni americani", a indicat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, într-un comunicat, citat de Reuters.

"Putem confirma că există cetăţeni americani despre care nu ştim nimic şi lucrăm cu partenerii noştri israelieni pentru a le stabili unde se află", a adăugat el.

Război în Israel FOTO Profimedia
Război în Israel FOTO Profimedia

Washingtonul nu a declarat până acum oficial dacă vreun american se numără printre ostaticii grupării islamiste palestiniene şi, dacă da, în ce număr.

Numeroşi cetăţeni străini de toate naţionalităţile au fost ucişi, răniţi sau luaţi ostatici în timpul ofensivei pe scară largă a Hamas sâmbătă împotriva Israelului, care a făcut cel puţin 700 de morţi de partea israeliană, scrie Agerpres.

Mulţi dintre ei participau la o petrecere rave în deşert, lângă graniţa cu Fâşia Gaza, când a început incursiunea Hamas.

Americanii ucişi în conflictul care a început la sfârşitul săptămânii nu au fost încă identificaţi în mod oficial.

Luptătorii grupării islamiste Hamas au ucis 700 de israelieni şi au răpit alţi zeci în timp ce atacau oraşele israeliene sâmbătă, în cea mai sângeroasă incursiune pe teritoriul israelian de la atacurile Egiptului şi Siriei în războiul de Yom Kippur în urmă cu 50 de ani.

Israelul a răspuns prin lovituri asupra Fâşiei Gaza, atacuri soldate cu moartea a sute de palestinieni.

Violenţele au provocat peste 1.100 de morţi în total, potrivit bilanţurilor oficiale comunicate de cele două părţi.

Statele Unite au început să livreze muniţie suplimentară Israelului, a anunţat duminică şeful Pentagonului, Lloyd Austin, adăugând că armata americană îşi consolidează poziţia militară în Orientul Mijlociu, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite