Cât va dura ofensiva militară israeliană în Gaza? Dezvăluirile unui post de televiziune public din Israel

0
Publicat:

Ofensiva militară a Israelului în Fâşia Gaza ar putea continua încă două luni, au declarat surse apropiata dosarului pentru postul public israelian Kan.

Soldați israelieni la granița cu Fâșia Gaza FOTO EPA-EFE
Soldați israelieni la granița cu Fâșia Gaza FOTO EPA-EFE

După încheierea perioadei de lupte intense, este de aşteptat ca forţele israeliene să continue să desfăşoare operaţiuni localizate şi selective în interiorul Fâşiei Gaza, au spus aceleaşi surse, potrivit EFE și Agerpres.

Totodată, în următoarele două luni vor exista mai multe încercări de a ajunge la acorduri temporare de încetare a focului pentru a asigura eliberarea mai multor ostatici încă deţinuţi de Hamas.

Aceste informaţii sunt în concordanţă cu declaraţiile de sâmbătă seară ale consilierului israelian pentru securitate naţională, Tzachi Hanegbi, care a dat asigurări că operaţiunea actuală ar putea dura mai multe săptămâni sau luni, notează EFE.

Canalul israelian de ştiri 12 citează, de asemenea, înalţi oficiali militari care preconizează că vor avea nevoie de cel puţin încă o lună şi jumătate „pentru a prelua controlul asupra tuturor bastioanelor Hamas”.

Apoi „efortul de război va trece la o nouă etapă, iar Israelul va trebui să se gândească la cum ar trebui să fie ziua de după în Gaza”, spun oficialii militari intervievați de Canalul 12.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite