Atentat la Centrul Cultural Francez din Kabul. Un cetăţean german a fost ucis
0Consiliul de Securitate al ONU a condamnat ferm atentatul împotriva Centrului Cultural Francez din Kabul, Afganiastan, ce a avut loc joi seara şi a afirmat că „niciun act terorist nu va putea împiedica revenirea progresivă la pace, democraţie şi stabilitate“, relatează AFP, citat de Mediafax.
Un kamikaze a atacat joi Centrul Cultural Francez din Kabul, provocând cel puţin un mort, identificat mai târziu ca fiind un cetăţean german, şi circa 20 de răniţi. Atentatul a fost revendicat de talibani.
„Din nefericire, trebuie să confirmăm că un cetăţean german a decedat în atentatul de joi“, a declarat Martin Schäfer, purtătorul de cuvânt al Ministerului german de Externe. „Din ceea ce ştim, lucra pentru o organizaţie nonguvernamentală locală“, a adăugat oficialul german.
Tot joi, mai devreme, un alt atentat sinucigaş, revendicat tot de rebelii talibani, a provocat moartea a şase militari la periferia Kabulului, unde atacurile împotriva forţelor afgane şi străine s-au multiplicat în ultimele săptămâni, potrivit Mediafax.
Într-o declaraţie unanimă adoptată joi seara, cele 15 ţări membre ale Consiliului de Securitate al ONU şi-au „exprimat din nou îngrijorarea în faţa ameninţărilor ridicate de talibani (care au revendicat atentatul), Al-Qaida şi alte grupări teroriste şi extremiste“.