SUA l-au ucis pe liderul al-Qaeda în Afganistan. Biden: Zawahiri nu mai este

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine din 2009 cu Ayman Zawahiri AFP PHOTO / HO / SITE INTELLIGENCE GROUP
Imagine din 2009 cu Ayman Zawahiri AFP PHOTO / HO / SITE INTELLIGENCE GROUP

Ca urmare a unei operaţiuni antiteroriste din Afganistan, Statele Unite l-au ucis pe unul dintre liderii Al-Qaeda, Ayman al-Zawahiri, a transmis luni agenţia americană de presă Associated Press.

Un înalt oficial al administraţiei de la Washington a declarat luni grupului de presă de la Casa Albă: „În weekend, Statele Unite au condus o operaţiune de combatere a terorismului în Afganistan împotriva unei ţinte de profil înalt al-Qaeda.” „Operaţiunea a avut succes şi nu au existat victime civile", a spus oficialul.

Ulterior, informaţia a fost confirmată şi de preşedintele american, Joe Biden, care a anunţat uciderea liderului Al-Qaeda în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică în Afganistan printr-o lovitură cu dronă.

"Sâmbătă, la ordinul meu, Statele Unite au efectuat o lovitură aeriană asupra Kabulului, în Afganistan, care l-a ucis pe emirul Al-Qaeda, Ayman al-Zawahiri", a spus el într-un scurt discurs de la Casa Albă.

"S-a făcut dreptate şi acest lider terorist nu mai este", a adăugat Joe Biden.

Al-Zawahiri a preluat conducerea Al-Qaeda după asasinarea lui Osama bin Laden în 2011. Al-Zawahiri avea 71 de ani. Zawahiri a fost unul dintre cei mai căutaţi terorişti din lume, iar Statele Unite au promis 25 de milioane de dolari pentru orice informaţie care permitea să fie găsit.

Duminică, postul de televiziune afgan Ariana News a informat că o clădire rezidenţială situată în cartierul Sherpur al capitalei afgane a fost lovită de o rachetă. În urma incidentului nu au fost înregistrate victime. Reprezentantul Ministerului Afacerilor Interne în guvernul interimar al Afganistanului format din mişcarea radicală „Taliban” a confirmat această informaţie canalului. 

Atacul cu dronă a fost efectuat folosind două rachete Hellfire şi fără nicio prezenţă militară americană la sol, a precizat un responsabil american, dovadă, în opinia sa, a capacităţii Statelor Unite de "a identifica şi localiza chiar şi cei mai căutaţi terorişti din lume şi de a lua măsuri pentru a-i elimina".

Ayman al-Zawahiri a fost reperat "în mai multe rânduri şi pentru o perioadă lungă de timp pe balconul unde a fost lovit în cele din urmă" de lovitură din capitala afgană, a adăugat el.

Ministrul adjunct al Culturii şi Informaţiei în guvernul taliban, Zabihullah Mujahid, a emis luni pe pagina sa de Twitter o declaraţie în care a spus că serviciile de securitate şi informaţii ale „Emiratului Islamic al Afganistanului” (numele statului folosit de talibani) „ a investigat incidentul şi a stabilit că atacul a fost efectuat cu drone americane. Acesta notează că noile autorităţi afgane „condamnă ferm acest atac” şi îl consideră o încălcare a dreptului internaţional şi a acordului de la Doha. „Asemenea acţiuni sunt o repetare a experienţei nereuşite din ultimii 20 de ani şi sunt contrare intereselor Statelor Unite, Afganistanului şi ale întregii regiuni”, a subliniat Mujahid. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite