Al-Qaeda pregăteşte o nouă armă împotriva SUA. Vezi despre ce este vorba!
0Cea mai periculoasă organizaţie regională a Al-Qaeda încearcă să producă ricină pentru a fi introdusă în explozibili de mici dimensiuni pentru atacuri împotriva SUA, potrivit unor oficiali americani din cadrul combaterii terorismului, citaţi de New York Times.
În ultimul an, gruparea afiliată Al-Qaeda din Yemen a depus eforturi pentru a obţine seminţe de ricin, necesare pentru producerea ricinei, o substanţă extrem de toxică, pe care ar urma să o introducă în explozibili de mici dimensiuni, care ar urma să fie detonaţi în spaţii închise, cum ar fi centre comerciale, aeroporturi sau staţii de metrou.
Oficialii americani au declarat că au strâns dovezi că Al-Qaeda încearcă să transfere seminţe de ricin şi agenţi de procesare într-o ascunzătoare din provincia Shabwa din Yemen, controlată de insurgenţi.
Preşedintele Barack Obama şi consilierii săi au fost informaţi pentru prima dată în legătură cu această ameninţare anul trecut şi de atunci au primit actualizări periodice, potrivit unui oficial. Pentru moment nu există informaţii că un atac cu ricină este iminent, dar unii experţi susţin că grupări afiliate Al-Qaeda încă încearcă să transforme ricina într-o armă eficientă.
Potrivit oficialilor, ricina îşi pierde capacităţile la soare şi în zone uscate şi, spre deosebire de alţi agenţi, nu este absorbită cu uşurinţă prin piele.
Yemenul este o ţară unde clima este uscată şi caldă, astfel că este o provocare pentru militanţii care încearcă să obţină ricină aici.